Connect with us
Spitalele Covid au început să se golească. Ce spun managerii de spitale

Sanatate

Spitalele Covid au început să se golească. Ce spun managerii de spitale

Numărul cazurilor de Covid a început să cadă în ultima perioadă, la fel și numărul pacienților cu forme grave, internați la ATI. Managerii de spitale spun că este cea mai bună situație din vara lui 2020 încoace și intenționează să revină la activitatea normală, măcar parțial.

Care este situația în spitalele Covid din Capitală

Managerii spitalelor din București susțin că acestea sunt cel puțin pe jumătate goale de la începutul anului, iar această situație indică revenirea la normalitate în spitale, măcar parțial.

La spitalul Colentina 116 paturi din 300 sunt ocupate, iar la Victor Babeș doar 235 din 600. La Sfântul Ioan sunt 55 de pacienți cu Covid și 200 de locuri, la maternitatea Bucur este un singur pat ocupat din cele 17 alocate pacienților cu Covid, iar la Marius Nasta cu 50 de paturi ocupate din 79.

Managerul Institutului „Marius Nasta”, Beatrice Mahler susține că aceasta este ea mai bună situație din vara lui 2020 încoace, iar proporția cazurilor moderate reprezintă aproximativ jumătate din numărul total al cazurilor de Covid. Este prima oară din vara încoace când sunt locuri la ATI Covid la spitalul Marius Nasta.

„A scăzut numărul internărilor, pacienții care ajung au majoritatea forme moderate de afectare, astfel că proporția cazurilor moderate reprezintă jumătate din total. Este un lucru bun.

În ultimele două săptămâni avem locuri în ATI Covid. Această situație am mai avut-o în Nasta doar la începutul verii lui 2020″, a spus Beatrice Mahler.

Beatrice Mahler este de părere că respectarea strictă a regulilor impuse de autorități a condus la această situație, mult îmbunătățită față de finalul anului trecut. Disanțarea socială și purtarea măștii au dus la scăderea numărului de îmbolnăviri.

„Este o direcție a pandemiei din România. Este bine că sunt mai puține cazuri. O parte din efecte se explică prin regulile respectate, de modalitatea prin care oamenii au înțeles că sistemul de sănătate are nevoie de ajutorul lor. Masca purtată și distanțarea au dus la aceste rezultate. Sper să menținem acest trend”.

Cristina Bosioc - Redactor șef adjunct la HUFF.ro

1 Comment

1 Comment

  1. Pingback: Spitalele Covid au început să se golească. Ce spun managerii de spitale - RomaniaTaraMea.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Sanatate

To Top