Vremea
Prognoza meteo DETALIATĂ pentru weekend. Cum va fi vremea în ţară
Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 şi 18 grade, iar cele minime vor avea valori de la -4…-3 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 11-12 grade pe litoral.
Cerul va fi parţial noros în sud-vest, extremităţile de sud şi de sud-est şi mai mult senin în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în regiunile sud-estice, cu viteze de până la 55-60 km/h pe litoral şi în deltă.
În nord şi în centru, se va produce brumă şi vor fi condiţii de ceaţă
Vremea va fi rece, cu temperaturi maxime de 15-16 grade. Cerul va fi temporar noros şi, izolat, vor fi condiţii de ploaie slabă, în sudul zonei. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu viteze la rafală de peste 55 km/h. Temperaturile minime se vor încadra între 9 şi 12 grade.
Sâmbătă, vremea va fi răcoroasă, pentru această perioadă din an, în vestul şi nord-vestul ţării şi rece, în celelalte regiuni. Cerul va fi parţial noros în sud şi sud-est şi mai mult senin în restul teritoriului.
Temperatura maximă pe litoral nu va mai depăsi 18 grade Celsius
La mare va continua să se răcească iar apa mării nu va avea mai mult de 18 grade Celsius.
Vântul va mai avea intensificări, în special în cursul zilei, în Dobrogea, cu viteze mai mari pe litoral şi în deltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 19 grade, iar cele minime între 1 şi 12 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, până în jurul a -3 grade.
Izolat, mai ales în depresiunile din nord şi din centru, se va produce brumă. În a doua parte a nopţii, pe arii restrânse, în zonele joase de relief, se va forma ceaţă.
Duminică, vremea se va menţine frumoasă şi mai rece decât în mod normal la începutul lunii octombrie. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea unele intensificări pe creste. Variaţiile termice nu vor fi importante.
Şi la munte temperaturile vor fi mai scăzute pentru acest interval.