Connect with us
Candidați USR pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016. Listele pentru Camera Deputaților și Senat a partidului condus de Nicușor Dan.

Alegeri parlamentare

Candidați USR la alegerile parlamentare. Principalele nume de pe LISTE

Candidați USR la alegerile parlamentare din 2016. Nicușor Dan, dar și foști miniștri tehnocrați se află pe listele USR pentru alegerile parlamentare din luna decembrie.

Nicușor Dan, liderul Uniunii Salvați România, l-a prezentat pe fostul ministru al fondurilor europene, Cristian Ghinea.  El va candida pentru un loc în Camera Deputaților. Fostul ministru în Guvernul Cioloș a afirmat că vrea să candideze pentru a își continua proiectul anti-sărăcie.

”Cred că Guvernul Cioloş este primul, în 20 de ani, care a reuşit să impună voinţa politică de a simplifica viaţa oamenilor, iar USR poate să continue aceste lucruri”, a spus Ghinea.

Pe lista USR pentru alegerile parlamentare se mai găsesc şapte secretari de stat şi consilieri din ministere.

Citește și: Tudor Chirilă își exprimă susținerea pentru USR: „Acum este momentul să ne folosim de puterea noastră”

Candidați USR Alegeri parlamentare 2016 – Senat și Camera Deputaților

Cristian Ghinea (București), secretarul de stat Manuel Costescu (diaspora), secretarul de stat Ionuț Moșteanu (Argeș), consilierul Cătălin Drulă (Timiș), secretarul de stat Dan Barna (Sibiu), consilierul Claudiu Năsui, Oana Văscan (București), Nicușor Dan (București), Vlad Alexandrescu (București).

Nicușor Dan va deschide lista la Camera Deputaților, urmat de Cristian Ghinea. La Senat, Vlad Alexandrescu, fostul ministru al Culturii, va deschide lista USR.

Clotilde Armand nu candidează la alegerile parlamentare

Clotilde Armand NU va candida la alegerile parlamentare. Consilierul USR a făcut anuțul pa pagina sa de Facebook.

„Dragi prieteni, după o lungă perioadă de reflecție în aceste luni când am fost în contact permanent cu voi și am auzit toate speranțele voastre justificate. Deși îmi doresc și eu un parlament complet diferit de ce a fost până acum, am decis să rămân fidelă sectorului 1 din București și să nu candidez la alegerile parlamentare.

Trebuie să demonstrez mai mult ca oricând că sunt o persoană fidelă angajamentelor sale și care nu folosește o funcție pentru a câștiga alta. Recunosc că este o decizie grea și un sacrificiu pentru că unii dintre voi vor fi dezamăgiți că nu mă vor regăsi pe listele de candidați.

Lupta la nivel parlamentar este fără îndoială extrem de importantă, dar lupta la nivel local, aproape de cetățeni, implică la fel de multă responsabilitate. Nu-mi place să dezamăgesc și vă spun că nu renunț la luptă, o voi duce în calitate de vice-președinte USR.

Voi sprijini și voi ajuta echipa propusă de USR pentru alegerile parlamentare. Sunt oameni care au făcut ceva pentru comunitatea lor până acum, sunt profesioniști care cred în valorile democratice, statul de drept și în viitorul acestei țări.

A sosit momentul să facem altfel politica în România, iar echipa USR va demonstra asta. USR este singura alternativă la actualele partide clientelare”, a scris Clotilde Armand.

Candidați USR la alegerile parlamentare – Cioloș, propunerea de premier

În ceea ce privește propunerea de premier, Nicușor Dan, liderul Uniunii, a afirmat că aceasta va fi Dacian Cioloș.  „Guvernul Cioloş a fost un exemplu în această direcţie”. ”De aceea, dorim ca Dacian Cioloş să continue după alegerile din 11 decembrie, să fie premierul României”, a spus el.

”În sfârşit oamenii au ce să aleagă. Prin USR există în sfârşit un partid pe care oamenii să îl aleagă. Pozitiv şi nu răul cel mai mic, cum a fost până acum”, a mai spus Dan.

Preşedintele USR a ţinut să menţioneze că partidul va depune liste de candidaturi în toate cele 43 de circumscripţii, la alegerile parlamentare.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Alegeri parlamentare

To Top