Spiritualitate
Calendar ortodox 22 septembrie 2020. Este sărbătorit un sfânt făcător de minuni
Calendar ortodox 22 septembrie 2020. În această zi este sărbătorit Sfântul Sfințitul Mucenic Foca, făcătorul de minuni. A trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. A moștenit iubirea de Hristos de la părinții lui. Sfântul Foca a întors mulți oameni de la rătăcirea lor, și pe păgâni de la închinarea către idoli i-a adus la cunoștința lui Dumnezeu.
Calendar ortodox 22 septembrie 2020
Sfântul Mucenic Foca a făcut minuni încă din frageda pruncie. A făcut minuni pâna la sfârșitul vieții sale. El și-a văzut sfârșitul, când un porumbel s-a așezat pe capul său și i-a pus cununa, spunându-i: „Pahar ți s-a amestecat și trebuie să-l bei”. El a ascultat și a băut, luând sfârsit prin sabie si prin foc. A continuat să facă minuni și după mutarea la Domnul.
Tropar închinat Sfântului Foca
De prunc te-ai aratat vas stralucit al Duhului, cel ce te-ai imbogatit de la El cu darul minunilor, Foca intru tot sfintite, de cand ai inceput a-I sluji Mantuitorului intru cuviosie, si ai baut intru nevointa paharul Lui. O, pe tine te rugam, mijloceste pentru sufletele noastre.
Pomenirea Sfântului Foca Grădinarul
În fiecare an, pe data de 22 septembrie este pomenit și Sfântul Foca Grădinarul. Acesta era din Sincope, o cetate veche și vestită situată lângă Marea Neagră. Avea meșteșug grădinăritul, la care ostenea și lucra toată ziua. Într-o zi niște străini au venit la casa lui și i-au cerut să îi adăpostească. Ei, erau de fapt, cei trimiși să îl omoare. Când i-a întrebat pe cine caută, ei au spus că îl caută pe Foca Grădinarul. Și dacă a auzit sluga Domnului acestea, făcându-și gătirea mormântului, s-a vădit pe sine la cei ce-l căutau. Lor li s-a făcut milă, dar el îi ruga să îndrăznească a înfăptui porunca pe care o aveau. Tăindu-i capul, s-a adus curata jertfă înaintea lui Dumnezeu.
Alți sfinți pomeniți pe 22 septembrie
Sfântul Mucenic Isaac și Sfântul Martin
Cuviosul Cosma Zografitul, ce a pustnicit în Sfântul Munte al Atonului, în anii 1323.
Sfântul ierarh martir Teodosie de la Brazi.
Douăzeci și șase de cuvioși Părinți Zografiti (de la Mănăstirea Zografu, Muntele Athos), care mustrând pe împăratul Mihail și pe patriarhul Ioan Becul, latino-cugetătorii, deasupra Pirgului prin foc s-au săvârșit.