Spiritualitate
Cea mai puternică rugăciune de Înălțare. Se spune că face minuni
Joi, 28 mai, creștinii sărbătoresc Înălțarea Domnului la 40 de zile de la Înviere. În această zi, Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte şi Apostolii şi cei doi îngeri. Aceştia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, şi le-au cerut să nu fie copleşiţi de durerea despărţirii de Mântuitor. În această zi, creștinii se salută cu „Hristos S-a înălţat!” şi „Adevărat S-a înălţat!“. Acest salut mai este folosit și 10 zile după Înălțare, până la vecernia din seara de dinainte de Cincizecime sau Rusalii. Sărbătoarea de Înălțare este importantă pentru creștini și, printre altele, există și o rugăciunea puternică pe care o rostesc.
Cea mai puternică rugăciune de Înălțare. Se spune că face minuni
Creștinii respectă cu sfințenie această sărbătoare. Ei vopsesc ouă roșii pentru a comemora momentul patimilor, merg la biserică pentru a participa la slujba de Înălțare și chiar țin cont de anumite tradiții și obiceiuri pentru a le merge bine tot restul anului. Credincioșii se roagă de Înălțare și există mai multe rugăciuni dedicate acestei sărbători. Una dintre acestea este foarte puternică și se știe despre ea că cei care o rostesc, vor fi feriți de rele, toate dorințele li se vor împlini și le vor fi iertate păcatele și vor găsi liniștea sufletească de care au nevoie.
Rugăciunea de Înălțare Domnului
„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-te din înălțimile cerești pentru mântuirea noastră și hrănindu-te cu bucurie duhovnicească în sfintele și prealuminoasele zile ale învierii Tale pământești, Te-ai înălțat cu slavă de la noi la ceruri și ai șezut la dreapta lui Dumnezeu și Tatălui! În această senină și atotluminoasă zi a Dumnezeieștii Tale înălțări la ceruri, pământul prăznuiește și saltă, cerul se bucură astăzi de înălțarea Ziditorului făpturii, oamenii savoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită și căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată și înălțată la ceruri.
Te rugăm cu osârdie, Doamne, ca, prin preaslăvita înălțare a Ta, să însuflețești conștiința noastră, să ne scoți din robia acestui trup și a acestei lumi păcătoase și să ne învrednicești să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământești; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci ție, Domnului și Dumnezeului nostru, să-ți slujim și să lucrăm, până când, dezlegându-ne de legăturile trupului și trecând vămile văzduhului, să dobândim cereștile tale locașuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii și îngerii și cu toți Sfinții, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de Viață Făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor! Amin.”