Atac armat în Canada: Cel puțin patru oameni au murit

10.08.2018
Atac armat în Canada: Cel puțin patru oameni au murit

Un atac armat a avut loc în Canada, în orașul Fredericton din provincia New Brunswick, din zona de est a țării.

Autoritățile au anunțat că cel puțin patru persoane au fost ucise, scrie USA Today.

Într-o postare pe Twitter, poliţia a precizat că incidentul este în desfăşurare şi că există mai multe victime.

Echipaje de poliţie au răspuns la un ‘incident în desfăşurare’ pe Brookside Drive, vineri dimineaţă, la ora locală 07.30.

‘Locuitorilor li se cere să evite zona şi să rămână în case, cu uşile închise, pentru a fi în siguranţă’, a mai transmis poliţia pe reţelele sociale, potrivit postului Global News.

Reamintim că luna trecută, doi oameni au fost uciși, iar alți treisprezece răniți, în Toronto, după ce un individ a deschis focul. Acesta este Faisal Hussain, în vârstă de 29 de ani.

Bărbatul avea probleme grave de sănătate mintală şi a suferit toată viaţa de despresie şi psihoze, spune familia acestuia. Nu se ştie încă de ce a comis atacul.

Faisal Hussain a ucis pe loc o adolescentă de 18 ani şi a rănit 14 oameni, dintre care o fetiţă a murit apoi la spital. El fost ucis în schimbul de focuri cu poliţia.

Atacul armat a deschis dezbaterea privind controlul armelor în Canada. „Sunt prea mulţi oameni care poartă arme” în Toronto, a spus primarul.

El le-a promis măsuri rapide locuitorilor acestui oraş în care violenţa comisă cu rame de foc a înregistrat o creştere semnificativă în ultimul an.

Citește și: Atac în Toronto: Cel puțin 2 morți și 13 răniți