Connect with us
Atac armat în Jacksonville Florida. 3 persoane și-au pierdut viața

Externe

Atac armat în Jacksonville Florida. 3 persoane și-au pierdut viața

Atac armat în Jacksonville, în statul american Florida. Două persoane au fost ucise şi unsprezece au fost rănite rănite de către un bărbat, care s-a sinucis mai apoi, ce a deschis focul, duminică, în timpul unui turneu de joc video.

„Sunt trei persoane decedate la faţa locului. Una dintre ele este suspectul, care şi-a pus capăt zilelor”, a declarat, într-o conferinţă de presă, şeriful Mike Williams. El a indicat că unsprezece oameni au fost răniţi şi internaţi.

Williams a relevat că identitatea autorului atacului a fost stabilită, fiind vorba de David Katz, de 24 ani, din Baltimore, cel mai mare oraş din Maryland, în nord-estul SUA.

Şeriful a precizat că acesta concura în turneul de Madden NFL 19, joc video de fotbal american, în cadrul căruia s-a produs evenimentul, şi că atacatorul a folosit „cel puţin un pistol”.

Citește și: Atac armat la Manchester. Sunt mai multe victime

National Football League (NFL), Liga Naţională de Fotbal American, a declarat într-un comunicat că este „şocată şi profund întristată de tragedia oribilă” din Jacksonville.

Citește și: Atac armat în Canada: Cel puțin patru oameni au murit

Competiţia se desfăşura într-un bar din Jacksonville Landing, un centru comercial din centrul oraşului, fiind urmărită în direct prin internet. În imaginile difuzate se observă reacţia celor prezenţi şi se aud strigăte, înainte de întreruperea transmisiunii.

Poliţia a lansat un apel la martori pentru a obţine alte imagini ale atacului.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a declarat că preşedintele Donald Trump a fost informat despre incidentul armat din Jacksonville.

Pe 14 februarie, 17 persoane și-au pierdut viața în urma unui atac armat într-un club din Orlando

Biroul guvernatorului Floridei, Rick Scott, a indicat că Trump a propus autorităţilor locale furnizarea „oricărei asistenţe federale care ar fi necesară”.

Florida a fost marcată de mai multe atacuri armate în ultimii ani. În iunie 2016, un bărbat a ucis 49 de persoane într-un club de noapte din Orlando. Pe 14 februarie 2018, un tânăr de 19 ani a deschis focul într-un liceu din Parkland, ucigând 17 persoane înainte de a fi arestat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top