Connect with us
Două cutremure de peste 6 grade, produse la distanţă de câteva ore

Externe

Două cutremure de peste 6 grade, produse la distanţă de câteva ore

Un seism cu magnitudinea 6,6 s-a produs vineri în largul arhipelagului indonezian, potrivit Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), informează Reuters. De asemenea, un alt cutremur s-a produs şi în America Centrală.

Cutremurul s-a produs la 153 de kilometri nord-est de Raba, la o adâncime de 564,7 km, conform USGS. Nu a fost emisă alertă de tsunami şi nu au fost raportate pagube.

Epicentrul seismului se află la circa 500 de kilometri de insula Lombok, grav afectată de un cutremur cu magnitudinea 6,9 la începutul lunii august urmat de replici puternice.

Te-ar putea interesa şi: Cutremur în America Centrală, între Panama şi Costa Rica

Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs vineri în sudul Costa Ricăi, în apropiere de frontiera cu Panama, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), dar până în prezent nu s-au raportat victime sau pagube în cele două ţări din America centrală, relatează Reuters.

Cutremurul a avut epicentrul la 19 km nord de oraşul Golfito, cel mai sudic port al ţării şi o destinaţie pentru amatorii de surfing. Cel mai apropiat oraş mare este David, din Panama, aflat la circa 87 km sud-vest.

Un purtător de cuvânt al pompierilor din Costa Rica a declarat că există informaţii numai privind unele pagube minore, provocate de obiecte căzute în locuinţe şi sedii de firme în apropierea epicentrului.

Jose Donderis, şeful Protecţiei civile din Panama, a declarat că nu s-au raportat până în prezent pagube sau persoane rănite în zona de frontieră.

Cutremurul, despre care s-a anunţat iniţial că ar fi avut magnitudinea 6,2, s-a produs la o adâncime de numai 19 km, ceea ce i-a amplificat efectul.

Seismul a fost urmat de o replică cu magnitudinea 4,9 o jumătate de oră mai târziu, în acelaşi loc.

Citeşte şi: Un nou cutremur în Indonezia. Bilanț catastrofal după seismul de duminică

1 Comment

1 Comment

  1. Natalia

    2018-08-19T15:13:10+03:00 at 15:13

    Jigodia de cioloș a mâncat banii oamenilor și Viata lor și acum revine pe scena politică? Merita linșat.Sa lasă actualul guvern să conducă pașnic și să plece din țară împreună cu Iohannis werner și linșați .Doresc vânzarea țării ce a m-ai rămas. Romani uniti-va și nu dati curs instigărilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top