Connect with us
SNSPA îi va acorda lui Frans Timmermans titlul de Doctor Honoris Causa

Externe

Frans Timmermans: În UE ar trebui să existe salarii corecte și egale

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, în cadrul unui congres al Partidului Socialist Ungar, că, în Uniunea Europeană (UE), ar trebui să existe salarii corecte și remunerații egale pentru bărbați și femei, conform publicației The Hungary Journal.

Timmermans le-a transmis participanților la Congres că Socialiștii ar trebui să își îndrepte atenția spre tineri, asigurându-le condiții bune în Ungaria pentru a nu emigra: „Trebuie să susțineți tinerii”.

Candidatul socialiştilor europeni la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, Timmermans a transmis că dacă va fi numit în funcție, va elimina diferența salarială de 40% dintre bărbați și femei și va lua în considerare aceeași abordare și pentru pensii.

De asemenea, Timmermans a promis că va lupta împotriva corupției și consideră că viitoarele alegeri europarlamentare sunt despre „Inima Europei”, iar miza finală este apariția solidarității în Europa. Prim-vicepreședintele a anunțat că este dispus să aibă o întâlnire cu prim-ministrul ungar Viktor Orban pentru a discuta diferențele de opinie.

„Cerem libertate academică, libertatea presei și libertatea organizațiilor civile. Nu ar trebui să existe compromisuri când vine vorba de independența sistemului judiciar, egalitatea cetățenilor și litera legii”, a declarat Timmermans.

Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc în perioada 23-26 mai.

Andrei Petrescu este redactor Huff.ro, colaboreaza cu site-ul de 6 ani. Poate fi contact pe adresa andrei@huff.ro.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top