Connect with us
Grecia este pregătită pentru sezonul estival. Când se deschid plajele

Externe

Grecia este pregătită pentru sezonul estival. Când se deschid plajele

Sezonul vacanțelor este aproape. Mai sunt câteva zile până la vară, iar oamenii deja își aleg destinațiile turistice unde își vor petrece timpul liber. Având în vedere situația cu care se confruntă omenirea, multe domenii au fost afectate, în special turismul. Cu toate acestea, mai multe state se pregătesc deja pentru sezonul estival și plănuiesc să-i primească pe turiști cât mai repede. Astfel, vor adopta toate măsurile de siguranță și vor fi gata de start. Printre acestea se regăsește și Grecia, care a anunțat data de la care turiștii străini sunt așteptați.

Grecia este pregătită pentru sezonul estival. Când se deschid plajele

Grecia va începe să primească turişti străini din data de 1 iulie. Tot de atunci, vor fi reluate treptat zborurile din alte țări  spre destinaţiile turistice greceşti. Anunțul a fost făcut miercuri, 20 mai, de premierul grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis. Turismul constituie baza economiei Greciei, asigurând între 25% şi 30% din Produsul Intern Brut.

El a declarat și că statul are în vedere mai multe proiecte prin care să sprijine relansarea turismului. Una dintre ele ar fi reducerea TVA de la 24% la 13% în următoarele aproximativ cinci luni pentru biletele de transport public, cafenele, băuturi non-alcolice şi pentru intrările de cinema în aer liber, activitatea preferată a grecilor.

Locurile de campare vor fi deschise pentru turiștii greci începând cu data de 1 iunie. Tot pentru locuitorii Greciei vor fi deschise și hotelurile din data de 15 iunie.

Turiștii străini care vor sosi în Grecia de la 1 iulie nu vor fi plasați în carantină. Există posibilitatea ca acești să fie supuși unor teste care să demonstreze faptul că sunt sănătoși și nu reprezintă un pericol pentru ceilalți. În urmă cu puțin timp, se vorbea despre de un fel de pașaport de sănătate, „pașaport coronavirus”. Acesta document oficial din țara de origine va atesta faptul că ei sunt sănătoși, nu sunt infectați cu SARS-COV 2 și nu prezintă un pericol pentru ceilalți oameni. De asemenea, această regulă ar fi valabilă și la plecarea lor din țara de vacanță, unde vor primi, în urma unor teste de specialitate, garanția că nu sunt bolnavi.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top