Connect with us
Kim Kardashian lucrează pentru Twitter?

Externe

Kim Kardashian lucrează pentru Twitter?

Cunoscuta și îndrăgita de publicul larg, Kim Kardashian încearcă să facă modificări pe unde poate și nu, nu ne referim la fizicul ei aici.

Aceasta a dezvăluit într-un mesaj online că a făcut lobby pe lângă CEO-ul Twitter, Jack Dorsey, căruia i-a cerut să introducă un buton de editare a mesajelor publicate pe această reţea de socializare, informează PA.

Kim Kardashian l-a invitat pe Jack Dorsey la o petrecere aniversară a soţului ei, rapperul Kanye West, care a împlinit recent vârsta de 41 de ani, pe 8 iunie.

În timpul petrecerii, starleta TV, care are peste 60 de milioane de admiratori („followers”) pe Twitter, i-ar cerut lui Jack Dorsey să introducă o funcţie care să permită utilizatorilor să îşi editeze mesajele („tweets”) publicate pe această reţea de microblogging.

„Am avut o conversaţie foarte bună cu Jack în acest weekend de ziua lui Kanye şi cred că el m-a ascultat cu adevărat atunci când i-am vorbit despre butonul de editare (pe Twitter, n.r.)”, a scris vedeta TV.

„Acum înţeleg de ce am fost invitat acolo!”, i-a răspuns, în glumă, Jack Dorsey.

Cum se folosește Kim de influența pe care o deține

„Ha, ha, ha! Niciodată! Kanye te iubeşte! Însă a trebuit să aduc în discuţie acest subiect”, a adăugat Kim Kardashian.

Nu este pentru prima dată când starleta TV, în vârstă de 37 de ani, încearcă să se folosească de influenţa pe care o deţine în spaţiul online.

Luna trecută, ea s-a întâlnit la Casa Albă cu preşedintele Donald Trump, căruia i-a cerut să o graţieze pe o femeie de 63 de ani, condamnată la închisoare pe viaţă – deşi nu avea antecedente judiciare – pentru o infracţiune nonviolentă asociată traficului de droguri.

Citește și: Kim Kardashian în vizită la Casa Albă!

Alice Marie Johnson a petrecut 22 de ani în spatele gratiilor şi nu era eligibilă pentru eliberare condiţionată, însă preşedintele Trump i-a comutat sentinţa, săptămâna trecută.

Kim Kardashian a salutat decizia prin intermediul unui mesaj pe Twitter: „Cea mai bună veste din toate timpurile!”

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top