Connect with us
https://huff.ro/stiri/creste-numarul-celor-care-vor-fi-testati-pentru-covid-19-207616

Locale

Testarea în masă a populației. Care este primul județ în care se va aplica

În ultima vreme, specialiștii urmăresc realizarea cât mai multor teste pentru Covid-19. Dacă vor fi prelevate probe de la un număr mare de persoane, nivelul de contaminare al populației, harta bolii vor fi cunoscute. Județul Alba este primul în care se aplică testarea în masă. DSP a anunțat că are în vedere testarea cât mai multor locuitori, punând la dispoziție propriul laborator.

Testarea în masă a populației. Care este primul județ în care se va aplica

DSP Alba este prima din țară care demarează testarea în masă. DSP și-a anunțat decizia printr-un comunicat. Își propune să testeze pe zi până la 4000 de persoane prin metoda pooling.

”Această metodă presupune amestecul de 8, 16 sau 32 probe recoltate de la tot atâţia subiecţi, astfel că se poate ajunge la testarea chiar şi a 4.000 de persoane pe zi. În acest demers, DSP Alba colaborează şi cu cercetători români, pentru îndrumare şi consultanţă.”, se menţionează în comunicat.

DSP Alba a declarat că va colabora în acest demers și  cu cercetători români, pentru îndrumare și consultanță. Procesul va începe de săptămâna viitoare. Primele persoane supuse testării vor fi angajaţii din instituţiile publice din municipiu care, prin natura meseriei, sunt mai expuşi riscului.

Mai apoi, testul va fi realizat și locuitorilor din județ, conform comunicatului din partea DSP. Algoritmul de testare va fi stabilit de specialiştii epidemiologi ai DSP Alba. Sunt prevăzute mai multe modalități de testare în masă, iar unul dintre ele ar putea fi testarea unui membru din fiecare familie de pe o stradă.

Testarea de tip pooling va fi realizată exclusiv pe baza sponsorizărilor din partea primăriei sau firmelor private. Alba Iulia a fost și primul județ care a recurs la achiziția a 5000 de teste pentru acest proiect-pilot.

Alexandru Sinea, directorul executiv al DSP Alba, a declarat că județul deține toate resursele necesare pentru a face față acestei lupte cu coronavirusul. Personalul medical este bine pregătit în acest sens, iar testarea cât mai multor oameni este un aspect important. Astfel, vor fi făcute economii de milioane, pentru a putea fi atens acest obiectiv.

„Demararea testării în masă reprezintă un pas absolut firesc pentru DSP Alba, mai ales în contextul relaxării măsurilor începând cu data de 15 mai. Vom economisi milioane de lei pentru achiziţia de kit-uri de testare şi, în acelaşi timp, vom avea posibilitatea să testăm în laboratorul DSP Alba cel puţin de 16 ori mai multe persoane zilnic. Avem capacitatea necesară şi personal bine pregătit pentru a putea face faţă acestei noi provocări.”, susține directorul.

 

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top