Connect with us

Politic

Claudiu Manda îl recheamă de urgență pe Maior la Comisia SRI: „Considerăm că ne-a mințit”

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a afirmat joi că, după o a doua rundă de discuţii cu fostul şef al ANI Horia Georgescu, el consideră că fostul şef al SRI George Maior „a minţit” în privinţa relaţiilor cu Georgescu.

De asemenea, Manda a anunțat că îl va invita „de urgenţă” la comisie pentru a da o serie de explicaţii.

Manda a arătat că această a doua audiere a lui Horia Georgescu a fost stabilită după ce acesta a făcut mai multe afirmaţii în spaţiul public.

„În prima audiere, domnul Horia Georgescu ne spunea că a avut o relaţie foarte apropiată, că îl considera chiar prieten, iar domnul Maior ne-a spus că îl cunoştea vag.

După ce-am discutat astăzi cu domnul Horia Georgescu, considerăm că domnul Maior ne-a minţit şi credem că sunt destul de multe lucruri pe care ar trebui să le discutăm în continuare cu domnul Maior.

Astăzi, după şedinţă, o să îi scriem o adresă domnului Maior, să îl invităm de urgenţă la comisie pentru a discuta şi a avea opinia domniei sale în contextual noilor lucruri spuse la comisie de către Horia Georgescu.

N-are cum să fie o discuţie sau să se cunoască vag – persoane care s-au întâlnit la sediul SRI, la sediul ANI, la restaurant sau la domnul Horia Georgescu acasă.

Domnul Horia Georgescu a venit şi ne-a spus aceste lucruri şi ne-a adus şi probe în acest sens”, a declarat Claudiu Manda la finalul discuţiilor cu Horia Georgescu, care au durat aproape şase ore.

Senatorul PSD a adăugat că o altă temă abordată a fost contextul numirii lui Horia Georgescu la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, acesta susţinând în cadrul comisiei că fostul şef al SRI George Maior ar fi intervenit pentru el.

„Ne-a comunicat că, după ce (Horia Georgescu – n.r.) promovase sau obţinuse examenul de a fi nominalizat preşedinte al ANI – procedura presupunea ca Senatul României să-l valideze printr-un vot, era o perioadă în care parlamentarii PSD, nu ştiu dacă şi PNL, că era vorba de USL, nu participau la şedinţe, nu era cvorum. A avut o discuţie cu domnul Maior, s-a plâns la domnul Maior pe acest caz.

Domnul Maior l-a asigurat că va fi în regulă şi, la cât ne-am uitat astăzi în timpul şedinţei la ce s-a întâmplat la Senat la vremea respectivă, cred că a fost prima şedinţă de plen a Senatului în care s-au întrunit senatori şi au putut să ia o decizie. (…)

Vrem să-l ascultăm şi pe domnul Maior dacă s-a întâmplat aşa şi dacă a avut vreo discuţie cu cineva din zona de decizie„, a relatat Manda.

Preşedintele Comisiei SRI s-a referit şi la un dialog Maior – Georgescu, povestit de acesta din urmă în şedinţa comisiei, referitor la sistemul de justiţie din România.

„Am înţeles că au avut discuţii de mai multe ori pe această temă. Am înţeles că există şi un mail transmis de către domnul Horia Georgescu domnului George Maior, în care arată viziunea domniei sale în ceea ce înseamnă zona de justiţie din România, întreg sistemul şi de funcţionare.

Această discuţie a fost în contextul în care – a confirmat inclusiv domnul Horia Georgescu din discuţiile pe care le-a avut la vremea respectivă – domnul Maior era un posibil candidat sau un posibil prim-ministru al României.

La întrebarea dacă domnul Horia Georgescu ar fi putut să fie ministru al Justiţiei sau dacă a avut discuţie în acest sens sau dacă i s-a promis sau dacă i s-a propus acest lucru, a preferat să folosească deja o frază consacrată – ‘nu confirm şi nu infirm’.

Numai că pentru noi, dincolo de faptul că domnul Horia Georgescu a spus că nu confirmă şi nu infirmă este clar că nu a negat şi este clar că au existat discuţii în acest sens, măcar de natură asupra viziunilor domnului Horia Georgescu”, a detaliat Manda.

Un alt lucru povestit de Horia Georgescu pentru a întări faptul că se cunoştea bine cu George Maior este momentul nominalizării în funcţie a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi a procurorului general al României, Tiberiu Niţu, când Georgescu a fost la Bruxelles să gireze pentru ei.

„Atunci când au fost nominalizaţi pentru funcţia de procuror şef DNA şi procuror şef al României doamna Kovesi şi cu domnul Niţu, spunea (Horia Georgescu – n.r.) că a avut la momentul respectiv o discuţie sau discuţii cu domnul Maior.

Că exista o îngrijorare la nivelul experţilor Comisiei Europene pe acest subiect, pentru că la vremea respectivă a fost o afirmaţie publică a domnului Morar (Daniel Morar – n.r.) care spunea că nu este oportună sau nu este o soluţie bună.

Spunea că domnul Horia Georgescu era o persoană a cărei credibilitate la nivelul experţilor Comisiei Europene era una foarte bună şi spunea că a fost rugat de domnul Maior să meargă la Bruxelles, să discute cu experţii Comisiei Europene.

Și să-i asigure că cele două persoane – domnul Niţu şi cu doamna Laura Codruţa Kovesi – sunt persoane care vor desfăşura activitatea într-un mod serios şi într-un mod energic şi să-i convingă de faptul că nu sunt propuneri care să nu fie în regulă şi că afirmaţiile domnului Maior nu se probează”, a declarat senatorul PSD Claudiu Manda.

Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis de când era primar al Sibiului a fost o altă temă abordată la comisie, Horia Georgescu susţinând că discuta cu fostul şef al SRI George Maior despre dosarele de la ANI, printre care şi cel de incompatibilitate al lui Iohannis.

„Sesizarea a fost făcută pe data de 20 februarie 2013, viza presupuse fapte de incompatibilitate din anul 2009, respectiv 2010. Într-un termen destul de scurt, cred că vreo două luni de zile, ANI a stabilit un verdict că se află în incompatibilitate, după care dosarul a mers în instanţă (…).

Întrebările adresate domnului Horia Georgescu au fost dacă a avut discuţii cu domnul Maior legat de dosarele care sunt în competenţa ANI – răspunsul a fost „da”. Dacă a avut discuţii atunci când aceste dosare deja plecaseră de la ANI şi se aflau în instanţă – răspunsul a fost „da”.

Se interesa de mersul dosarelor în instanţă sau ale unor dosare în instanţă. Un lucru important pentru comisie – a spus că în general toate discuţiile erau legate de persoane importante, la nivel de şefi de agenţii, ministru, parlamentari.

Nu existau discuţii despre primari sau despre consilieri locali sau despre viceprimari sau despre preşedinţii de consilii judeţene. Interesant este că în cazul primarului municipiului Sibiu a făcut o excepţie în dialogul acesta„, a arătat Manda.

Georgescu a mai relatat comisiei că ultima discuţie avută cu Maior despre parcursul în instanţă al dosarului lui Iohannis a fost pe data de 19 septembrie 2014.

„Acest lucru putem să-l verificăm, o să verificăm la comisie, pentru că am înţeles că a fost vorba de un apel făcut pe telefonul operativ, ne-a spus ziua, ne-a spus intervalul orar, de la SRI şi telefonul operativ de la ANI.

A spus că a fost ultima discuţie pe această temă, a fost întrebat dacă i s-a cerut să solicite urgentare de termen la instanţă, domnul Horia Georgescu a spus: „Nu confirm, nu infirm”. Da.

Înţelegem că a fost acea discuţie pe data de 19, ne-am uitat în presa de la vremea respectivă, tocmai pe data de 19 septembrie ANI a solicitat un termen mai rapid la ÎCCJ şi cred că (…) la 3-4 zile a fost acceptat deja un termen mai rapid la ÎCCJ să se judece mai multe dosare, printre care şi acesta de incompatibilitate al domnului Iohannis.

De aici încolo rămâne să vedem punctul de vedere al domnului Maior şi o să avem şi o concluzie a comisiei”, a adăugat şeful Comisiei SRI.

Un alt dosar de incompatibilitate discutat în comisie a fost cel referitor la Eduard Hellvig, actualul şef al SRI, de când era ministru al Dezvoltării.

„Nota a plecat de la SRI în octombrie 2012, iar decizia ANI a fost la începutul campaniei electorale, în noiembrie 2012. Sigur este doar o speculaţie în acest moment dacă acea decizie s-a dorit să blocheze un eventual acces la o funcţie într-un guvern care se prefigura Guvern USL.

Pentru că exista majoritate, iar domnul Hellvig la vremea respectivă avea o funcţie importantă în PNL.

Ce am înţeles de pe baza acelei note, unde se face referire la o anumită firmă, că ANI parcurgând sesizarea respectivă a stabilit la aceeaşi dată şi incompatibilitate pentru domnul Dan Mihalache”, a adăugat Manda.

Horia Georgescu a confirmat că a avut discuţii cu George Maior despre cazurile Hellvig şi Mihalache, chiar şi când dosarele erau în instanţă.

„Lucru pe care, la întrebările pe care le-am adresat la vremea respectivă domnului Maior, a spus că nu s-a interesat niciodată de vreun dosar, nici la ANI, nici la vreo instituţie de Parchet”, a menţionat Manda.

Claudiu Manda consideră că Horia Georgescu și George Maior se cunosc bine

Claudiu Manda a concluzionat că relaţia dintre Horia Georgescu şi George Maior se poate defini ca fiind una apropiată sau de dialog, „în niciun caz o relaţie în care se cunoşteau vag”, aşa cum a susţinut fostul şef al SRI.

CITEȘTE ȘI: Călin Popescu-Tăriceanu, despre întâlnirile informale ale SRI: „În viață am învățat așa: civilii cu civilii și restul”
Laura Codruța Kovesi a explicat protocolul cu Serviciul Român de Informații. La ce date a avut acces SRI
Protocolul dintre SRI şi Parchetul General a fost DESECRETIZAT

1 Comment

1 Comment

  1. Horea

    2018-04-12T20:51:44+03:00 at 20:51

    Barlamentul nu are nici un drept sa “ancheteze” pe nimeni cu atit mai mult pe cei din departamentele de securitate ale statului. Barlamentul este format din fosti si viitori nimeni care nu au nevoie sa isi incheie mandatele cu informatio confidentiale la purtator pe linga gramezile de avantaje pe care si le-au creat …

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top