Connect with us
Alertă de rujeolă la Cluj

Social

Alertă de rujeolă la Cluj

Alertă de rujeolă la județul Cluj, unde au fost depistate 11 cazuri noi în ultimele două săptămâni, cele mai multe din întreaga țară. Pandemia de coronavirus a umbrit celelalte epidemii cu care ne confruntăm în fiecare an.

Alertă de rujeolă la Cluj

11 noi cazuri de rujeolă au fost depistate în ultimele două săptămâni în județul Cluj. Conform datelor furnizate de către Institutul de Sănătate Publică, epidemia de rujeolă declarată acum patru ani, încă nu s-a încheiat.

Numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la dată de 17 iulie este 20 204, din care 64 sunt decese. În perioada 6 – 17 iulie, au fost raportate încă 12 cazuri nou confirmate în două județe, unul în Satu Mare, 11 în Cluj.

Cazurile de rujeola raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu 2-4 săptămâni; confirmarea și clasificarea unui caz durează în medie 3 săptămâni.

În România, actuala epidemie de rujeolă se datorează unei tulpini de virus rujeolic. Această tulpină a fost importată dintr-un alt stat european, dar extinderea acesteia se datorează nevaccinarii, conform INSP. Bolile infecțioase nu au granițe, însă extinderea lor până la epidemie este dependent de nivelul acoperirii vaccinale din fiecare țară.

Ce este rujeola?!

Rujeola este sora mult mai gravă decât sora ei mai mică – rubeola. Denumirea “pojar”, cu care e cunoscută la noi, este descriptivă pentru principalele simptome: ochi roșii, secreții nazale, tuse și febră mare, după care apare erupția cutanată.

Rujeola are o origine virală. Virusul care provoacă rujeola este unul de tip ARN, strâns înrudit cu virusurile pestei bovine și al răpciugii canine. Acesta poartă numele de virus rujeolic și face parte familia din care provine și virusul urlian (care determină oreionul).

Se răspândește prin intermediul picăturilor de salivă și a secrețiilor nazale pe care persoana infectată le împrăștie în jur când tușește, strănută, râde sau vorbește.

Rujeola este deosebit de periculoasă mai ales în cazul copiilor mai mici de 5 ani. Conduce frecvent la complicații severe, cum ar infecțiile pulmonare joase, infecții ale creierului și infecții bacteriene secundare.

Emanuela Ursu - Pasionată de știri și de noutăți din orice domeniu de activitate, lucrez în presa scrisă din anul 2015, din timpul studiilor de master. Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații cu Publicul, am fost, de-a lungul timpului, reporter de teren, redactor și editor pentru mai multe publicații.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top