Connect with us
Românii care merg în Grecia riscă o amendă de 500 de euro. Cum pot evita această sancțiune

Social

Românii care merg în Grecia riscă o amendă de 500 de euro. Cum pot evita această sancțiune

Sezonul vacanțelor în Grecia a început. Vara a sosit, iar oamenii deja și-au ales destinațiile turistice unde își vor petrece timpul liber. Având în vedere situația cu care se confruntă omenirea, multe domenii au fost afectate, în special turismul. Cu toate acestea, mai multe state se pregătesc deja pentru sezonul estival și plănuiesc să-i primească pe turiști cât mai repede. Oamenii deja au început să meargă în Grecia pentru a-și petrece concediul, însă trebuie să respecte mai multe reguli și să țină cont de mai multe detalii pentru a se asigura că lucrurile decurg așa cum trebuie. Alin Burcea, CEO al tour-operatorului Paralela 45, a vorbit despre ce amenzi pot primi românii și toți cei care merg acolo fără să fi completat actele necesare.

Românii care merg în Grecia riscă o amendă de 500 de euro. Cum pot evita această sancțiune

Grecia demarat o vastă campanie promoţională destinată relansării turismului, pentru a-i liniști pe toți. Astfel, vor evita apariția unui alt val de infectări prin impunerea unor măsuri de prevenire a răspândirii virusului. Orice turist va veni în Grecia este obligat să completeze un chestionar de localizare online, cu 48 de ore înainte de a intra în țară. Acesta va conține datele personale, precum ţara de origine sau ţările traversate în ultimele 15 zile. Completarea chestionarului va fi obligatorie până la data de 31 august. În acest fel, autoritățile vor stabili dacă persoana respectivă reprezintă sau nu un pericol pentru ceilalți.

Alin Burcea a atras atenția tuturor celor care și-au plănuit acolo vacanțele. Astfel, pentru a evita sancțiunile care se ridică la 500 de euro, oamenii trebuie să completeze acest document care atestă că sunt apți să pătrundă pe teritoriul grec. El încurajează completarea cât mai devreme înainte de plecare, pentru a fi sigur că primești codul QR.

„Este cea mai importantă temă pe care trebuie să o aibă în vedere turiştii când pleacă în Grecia. Dacă nu se completează formularul, autorităţile greceşti au anunţat de ieri că se plăteşte o amendă, azi fiind prima zi. Atrag atenţia tuturor care merg în Grecia să completeze neapărat acest formular cu minimum două zile înaintea plecării. Cu cât mai devreme cu atât mai bine. Nu ştim ce se va întâmpla dacă nu primeşte acest cod, pentru că nici acest soft nu funcţionează perfect, eu sper să găsim înţelegere la autorităţile greceşti.”, a declarat Alin Burcea.

Acesta a anunțat și că românii trebuie să fie pregătiți pentru testarea aleatorii la care recurge Grecia, pentru a preveni creșterea bruscă a numărului de infectări provocate de turiști. Rezultatele sunt evident, având în vedere că bolnavii de Covid-19 sunt din ce în ce mai puțini. Hotelierii au adoptat toate măsurile de prevenire, iar prețurile au rămas la fel ca în anii anteriori.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top