Connect with us
Un asistent SMURD a fost trimis să-și salveze propriul fiu: "Vorbeam întruna, doar ca să nu închidă ochii!"

Social

Un asistent SMURD a fost trimis să-și salveze propriul fiu: „Vorbeam întruna, doar ca să nu închidă ochii!”

Și salvatorii trec prin momente grele. Deși întâmpină situații dificile și sunt puși în fața celor mai dure încercări, trebuie să se mobilizeze și să facă tot ce pot pentru a-i salva pe cei care au nevoie de ei. La fel s-a întâmplat și în cazul unui asistent SMURD din Timișoara. Povestea lui este una impresionantă. A fost trimis să salveze viața unui băiat care suferise un accident. A trăit un mare șoc atunci când a aflat că pacientul era chiar copilul lui, pentru care trebuia să lupte ca să-i salveze viața.

Un asistent SMURD a fost trimis să-și salveze propriul fiu: „Vorbeam întruna, doar ca să nu închidă ochii!”

Elicopterul SMURD, în care se aflau un medic, doi piloţi şi Sebastian Petruş- asistent medical la SMURD Timiş, se îndrepta spre Arad. Cadrele medicale încheiau cu succes încă o misiune și un alt pacient se afla în siguranță. Zborul a fost întrerupt de un apel venit prin stație, în urma căruia se afla că în satul Fârdea, un copil care fusese lovit de o mașină avea nevoie de ajutor. Pilotul a schimbat traseul aeronavei, iar asistentul şi-a sunat soţia să o anunţe că întârzie. Atunci avea să afle că pacientul era chiar fiul său.

Deși a fost șocat, a făcut tot posibilul să rămână lucid. Astfel, l-a îndrumat pe pilot către cea mai bună locație de aterizare şi a gestionat prin telefon transportarea copilului cu ajutorul unei ambulanţe către acel loc. Când pilotul l-a întrebat dacă este din zonă, i-a mărturisit că cel mic este chiar copilul lui.

„Aţi auzit vreodată te iubesc? Pentru mine, acel te iubesc spus de puiul meu, a însemnat cel mai mult!”

Asistentul SMURD a declarat că acele clipe au fost cele mai grele. Când și-a văzut tatăl, cel mic a început să plângă, ceea ce pentru asistent a fost o dovadă că trăiește. Sebastian a făcut tot posibilul pentru a-l ține treaz pe tot parcursul zborului, vorbind întruna cu el. Băiatul i-a spus că îl iubește, ceea ce l-a emoționat și mai tare pe asistentul care susținea acum cel mai greu examen al vieții sale.

„Când m-a văzut cel mic, a început să plângă. Niciodată nu am crezut că, văzându-mi băiatul plângând, voi fi cel mai fericit om de pe pământ. Ştiam că fiecare lacrimă de-a lui înseamnă că este în viaţă. Ştiam că trebuie să îl ţin de vorbă pe cel mic, să nu adoarmă. Vorbeam întruna doar ca să nu închidă ochii. Îmi aduc aminte că îi citeam poveşti şi voiam să îl văd cu ochişorii închişi, dar acum îl voiam treaz. Aţi auzit vreodată te iubesc? Pentru mine acel „te iubesc” spus de puiul meu, acolo sus în aer, a însemnat cel mai mult.” declară asistentul medical.

Copilul a fost transportat la Timișoara. A fost consultat, iar Sebastian a aflat că va fi bine. Marţi a fost operat la picior şi va urma o perioadă de recuperare. La ieşirea din operaţie, cei doi au avut un dialog emoționant. Cel mic și-a arătat admirația față de tatăl său, care îi salvase viața.

„-Tati, dar de ce ai venit tu să mă salvezi?

  -Pentru că asta e meseria mea.

  -Tu salvezi şi alţi copii?

  -Da, tati, salvăm pe oricine are nevoie de ajutor.

  -Tati, când mă fac mare, ca tine vreau să fiu!”

Amintim că voluntarii, asistenții și personalul SMURD nu au voie să se prezinte la cazurile care au legătură directă cu familia lor, din motive de siguranță și risc crescut de nerespectare a protocolului. Cel mai probabil, dispeceratul, cât și asistentul SMURD nu au realizat pentru moment că acesta va participa la misiunea de salvare a propiului fiu.

 

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top