Rețete
Rețetă de carne la garniță. Cum se prepară celebra mâncare cu carne așezată în straturi
În sezonul rece se pregătesc cele mai interesante preparate tradiționale. După tăierea porcului, gospodinele deja încep să se pregătească de sărbători și pregătesc bucate care mai de care mai alese. Una dintre rețetele pe care vi le vom prezenta este cea de carne la garniță, un preparat ușor, care se păstrează mult timp și nu are nevoie de condiții speciale.
Cum se face carne la garniță
Rețeta de carne la garniță este unul dintre cele mai interesante preparate, dar și cele mai vechi. Această rețetă este una veche, pe care o puneau în practică și strămoșii noștri. Având în vedere că pe 20 decembrie este Ignatul, respectiv sacrficarea porcului, în această zi este indicat să se pregătească și carnea în untură.
Carnea de porc se păstrează bine în acest mod, este ușor de transportat, iar gustul fraged și aromat al cărnii rămâne la fel. Carnea de porc astfel conservată poate fi consumată atât de sărbători, dar și după acestea și pot fi puși la garniță și cârnați. Rețeta noastră poate fi folosită de către o familie cu 4 membri.
Ingrediente:
- Carne, spată sau pulpă (cinci kilograme);
- Cârnaţi făcuţi în casă (trei kilograme);
- Untură (1,5 kilograme);
- Foi de dafin (trei, patru bucăţi);
- Ienibahar (6-7 boabe);
- Piper (câteva boabe);
- Sare (o lingură);
- Usturoi (o căpăţână sau două);
Atenție! Înainte de a începe acest preparat, este bine să afumăm carnea și cârnații de câteva ori, în zile diferite.
Se taie carnea de porc şi cârnaţii în bucăţi potrivite, după preferința fiecăruia, însă este indicat ca bucățile să fie ceva mai mici, pentru a se prepara mai bine. Într-o cratiţă adâncă sau într-un ceaun se topeşte untura, iar pentru fiecare kg de untură adăugăm o lingură de sare.
După ce pregătim bucățile, prăjim carnea la foc mic timp de aproximativ 90-120 de minute, în funcţie de cantitatea pe care o avem. Apoi, scoatem carnea cu o spumieră şi adăugăm cârnaţii, care se lasă la prăjit la foc mic vreme de 30 de minute.
După ce s-au prăjit și cârnații, îi așezăm alături de carne în borcane sau alte recipiente care se pot închide, după ce acestea au fost spălate și uscate. Se toarnă untura peste carne și cârnați şi se dă la rece.
După ce scoatem carne din borcane, este bine să completăm untura, astfel încât să nu rămână neacoperită vreo bucată.