Connect with us
Zborurile British Airways, anulate până la ora 20 (ora României)

Externe

Zborurile British Airways, anulate din cauza unei erori ale sistemului informatic

Este haos pe aeroporturile din Marea Britanie. Zborurile British Airways au fost anulate până diseară la ora 20 (ora României), ora 18, ora Angliei.  Problemele la sistemul informatic de la British Airways afectează pasagerii companiei de pe mai multe aeroporturi din lume, printre care Hong Kong, Roma, Praga, Milano, Stockholm sau Malaga, relatează BBC News. Compania britanică a anunţat că toate cursele de pe aeroporturile din Londra vor fi anulate pe tot parcursul zilei de sâmbătă.

UPDATE, 28 mai, ora 16:41 – Zborurile British Airways au fost reluate astăzi, însă criza de la companie persistă. Reprezentanții companiei doresc să ajungă la un program normal pe aeroportul Gatwick, scrie Digi 24, citând agențiile de presă străine.

Un jurnalist BBC se află pe aeroportul internaţional din Roma, aşteptând să plece la Londra. El a precizat că angajaţii British Airlines nu ştiu cât de lungă va fi întârzierea şi că i-au transmis că “toate cursele sunt consemnate la sol în toată lumea”.

Zboruri anulate de la o defecțiune tehnică

ACTUALIZARE, 22:08 – Situatia persista in continuare, pasagerii sunt extrem de nemultumiti de problemele companiei.

ACTUALIZARE, 19:06 – Presa britanică scrie că în continuare British Airways nu a reușit să indentifice problema, conform BBC.

ACTUALIZARE, 17:03 – Mii de pasageri British Airways blocați pe aeroportul Heatrow si Gatwick

Haosul creat de blocarea sistemului informatic al British Airways afecteaza în primul rând pasagerii care sunt blocați pe aeroporturile din Londra. Compania a declarat că nu știe ce a provocat defecțiunea sistemului informatic și că speră ca problema să fie remediată rapid.

Pe Twitter unii pasageri se plâng că nu au primit din partea companiei suportul necesar pentru a putea trece peste această situație. Pasgerii trecuți de controlul de securitate nu pot părăsi zona și nu pot alege zoburile altor companii.

Compania a anulat zborurile de pe aeroporturile Heathrow și Gatwick din cauza unor probleme cauzate de sistemul computerizat, anunță o televiziune de știri din Regat, scrie Antena3.ro.

CITEȘTE ȘI: “Sarmizegetusa”, cel mai nou avion din flota TAROM, prezentat oficial

Oficialii companiei susțin că lucrează intens la remedierea disconfortului creator miilor de pasageri. Pasagerii sunt sfătuiți să vefifice statusul zborurilor înainte să se prezinte pe aeroport.

British Airways anulează toate cursele de sâmbătă de la Londra

 

Probleme sunt şi la Marsilia. “Când ne-am urcat în cele din urmă în avion, căpitanul a venit şi ne-a spus că sistemele IT sunt căzute în toată lumea. În cele din urmă, după ce am stat pe pistă o oră şi jumătate, am coborât din avion. Acum sunt în zona de plecări din faţa porţii”, a povestit o femeie blocată la Marsilia, Alma Saffari.

Saffari, care călătoreşte împreună cu bebeluşul său de 13 luni, a spus că a primit un voucher pentru mâncare şi băuturi.

“O problemă majoră IT provoacă perturbări foarte grave la toate operaţiunile noastre de zbor din toată lumea”, a anunţat British Airways.

Compania şi-a cerut scuze şi a dat asigurări că “lucrează pentru a rezolva problema”.

Deocamdată nu există nicio dovadă care să sugereze că problema a fost provocată de un atac informatic, a dat asigurări grupul de transport aerian.

Toţi pasagerii afectaţi de această problemă –  care vine în primul week-end al vacanţei şcolare în Regatul Unit – vor putea să îşi reprogrameze zborul sau să primească banii pe bilet înapoi.

Defecţiunea în sistemul IT a provocat haos pe aeroporturile din Londra, unde oamenii au postat fotografii cu cozi pentru a ieşi din terminale, dar şi la ghişeele de informaţii. Pasagerii s-au plâns că au stat la cozi timp de peste trei ore numai pentru a ieşi din aeroportul Heathrow.

Compania britanică a avut o singură cursă sâmbătă între aeroportul Otopeni şi Londra, care a plecat la timp, în cursul dimineţii.

Defecţiunea în sistemul IT al companiei aeriene British Airways a apărut sâmbătă dimineaţă, iar de atunci toate zborurile din Marea Britanie ale companiei au început să acumuleze întîrzieri.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top