Connect with us
Orașul Satu Mare intră în carantină. Ce măsuri stricte vor respecta locuitorii

Locale

Orașul Satu Mare intră în carantină. Ce măsuri stricte vor respecta locuitorii

Lucrurile din România au scăpat de sub control în ultima perioadă, iar unele localități sunt mult mai afectatele decât altele, motiv pentru care a fost impusă carantina totală pentru acestea. Printre localitățile unde rata de incidență a crescut exagerat de mult se numără și orașul Satu Mare, care are multe infectări. Astfel, începând de joi, 19 noiembrie, se impune carantina totală pentru o perioadă de 14 zile.

Se închid mall-urile în Satu Mare

Orașul Satu Mare a înregistrat o incidență a cazurilor de Covid-19 de 7,44 la mia de locuitori, motiv pentru care s-a cerut carantinarea acestuia. Autoritățile au solicitat impunerea acestui blocaj al municipiului-reşedinţă de judeţ în speranța că numărul de infectări va scădea considerabil.

Astfel, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a dat ordin de carantinare, pe care Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) l-a luat imediat în considerare. Astfel, a fost instituită măsura de carantinare zonală pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 19 noiembrie, ora 00.00.

În decizia șefului DSU se arată că măsura a fost luată având în vedere „situația epidemiologică generată de coronavirusul SARS-CoV-2 în municipiul Satu Mare, unde se înregistrează o incidență a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-Cov-2 de 7,44 la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanțe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare”.

Astfel, va fi limitată la maximum deplasarea persoanelor. Cei din Satu Mare vor putea ieși din case doar pentru un motiv bine întemeiat și cu declarație pe propria răspundere. În plus, slujbele religioase cu caracter privat în lăcașuri de cult vor putea avea loc doar în prezența a 16 persoane, iar la evenimentele de stare civilă vor putea participa 10 persoane în spațiul interior, iar 20 de persoane în aer liber.

De altfel, se interzise complet organizarea de mitinguri, demonstrații, dar și a evenimentelor private, reuniunilor și aniversărilor. În plus, activitatea restaurantelor, cafenelelor și teraselor, a firmelor din domeniul jocurilor de noroc a fost suspendată.

Printre măsuri se mai numără și închiderea mall-urilor și a centrelor comerciale unde activează mai mulți operatori economici, în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale. Doar agenții economici din domeniile comercializării de bunuri alimentare, farmacii, pet-shop-uri și curățătorii își vor desfășura activitatea și în aceste zile.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top