Social
Cum vom călători cu avionul în pandemie. Prețurile biletelor vor exploda!
De la izbucnirea pandemiei de coronavirus, numeroase domenii au fost afectate, inclusiv companiile aeriene. După 15 mai va fi ridicată starea de urgență și se va impune stare de alertă, iar anumite măsuri vor fi relaxate. Cu toate acestea, autoritățile nu au putut spune o datăexactă de la care vor fi reluate zborurile. Această decizie depinde și de țările cu care are legătură un zbor. Deși nu se poate discuta acum despre asta, a fost analizată modalitatea în care se vor desfășura călătoriile cu avionul de acum înainte, în regim de pandemie.
Cum vom călători cu avionul în pandemie. Prețurile biletelor vor exploda!
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian nu este de acord cu măsura distanțării sociale. Deși autoritățile susțin că în avioane ar trebui să se aplice metoda care lasă scaunele din mijloc neocupate, IATA nu aprobă impunerea acestei măsuri. IATA susține că, în acest mod, nu va fi asigurată distanța necesară de 1-2 metri între persoane, ci doar ar complica situația. Asta ar însemna, automat, mai puțini pasageri într-un avion, ceea ce ar genera costuri ridicate ale biletelor.
„Față de 2019, tarifele aeriene ar trebui să crească dramatic – între 43% și 54% în funcție de regiune.”, precizează Asociația Internațională a Transportului Aerian.
Alexandre de Juniac, directorul general și CEO al IATA a vorbit despre această situație. Astfel, a precizat că virusul se transmite greu în aeronave și călătoria cu avionul nu prezintă un risc ridicat. El îi asigură pe pasageri că siguranța lor este primordială și vor fi făcute toate demersurile necesare pentru ca aceștia să se deplaseze în siguranță. A explicat că nu este posibilă separarea pasagerilor printr-un scaun și că prețurile nu vor exploda astfel.
„Siguranţa pasagerilor şi a echipajelor este primordială. Dovezile demostrează faptul că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus. Vor fi luate măsuri suplimentare de protecţie. Trebuie să oferim soluţii care să inspire încredere pasagerilor că pot zbura în siguranţă, păstrând, totodată, un cost accesibil al biletelor de zbor.”, a declarat Alexandre de Juniac.
Măsuri propuse
IATA impune obligativitatea măștilor de protecție în avion. Atât pasagerii, cât și personalul de zbor vor purta măști.
Va fi verificată temperatura tuturor pasagerilor, echipajului şi angajaţilor aeroporturilor.
În ceea ce privește îmbarcarea și debarcarea, vor fi găsite modalități de a reduce contactul cu alți pasageri sau cu echipajul avionului.
Cabinele vor fi atent igienizate și va fi redusă mișcarea în cabină.
O altă măsură adoptată ar putea fi testarea pentru boala COVID-19 sau pașapoartele de imunitate.