Spiritualitate
Calendar ortodox 11 august 2020. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești
După ce pe 6 august au sărbătorit marea sărbătoare Schimbarea la Față a Domnului, iar pe 7 s-au serbat cei care poartă numele Sfintei Teodora, românii au parte de o altă sărbătoare. Data de 11 august reprezintă o zi de sărbătoare pentru credincioși. Această zi este marcată în calendar cu cruce neagră, fiind rememorată un sfânt important. În fiecare an, credincioșii de pretutindeni o sărbătoresc cu rugăciune pe Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești, care are un rol important în religia noastră.
Calendar ortodox 11 august 2020. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului și Mitropolit al Țării Românești
Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la data de 11 august, în chip solemn, pe Sfântul Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești. În aceeași zi mai sunt cinstiți Sfântul Mare Mucenic Evplu Diaconul, din Catania și Sfântul Mucenic Neofit.
Înțelept învățător al dreptei credințe ortodoxe și al valorilor Sfintei Evanghelii a Domnului Iisus Hristos, Sfântul Ierarh Nifon a fost o personalitate marcantă a vieții spirituale și culturale creștine românești de la începutul secolului al XVI-lea, strălucind cu faptele credinței și luminând Biserica lui Hristos din Țara Românească într-o perioadă dificilă a acesteia.
Sfinții au fost dintotdeauna pentru cei care i-au chemat în ajutor îndrumători duhovnicești spre înnoirea vieții. Între acești rugători fierbinți ai noștri către Dumnezeu, care au luminat viața duhovnicească și culturală a poporului român, se numără și Sfântul Ierarh Nifon, primul sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre, care a rămas în memoria Bisericii ca fiind înțelept Arhipăstor și grabnic ajutător. Fiind apreciat și iubit de popor, Sfântul Ierarh Nifon rămâne, peste veacuri, o pildă luminoasă de credință și trăire în Hristos.
Moaștele Sfântului Nifon, în proporție importantă, se află depuse la Catedrala din Târgoviște.
Ele au fost aduse de la Mânăstirea Dionisiu din Muntele Athos și de la Catedrala din Craiova, și așezate în Catedrala Eparhială din Târgoviște, la 26 septembrie 2009, într-o ceremonie impresionantă, cu participarea Patriarhului României, a unor membri ai Sfântului Sinod, precum și a unor personalități ale vieții noastre publice și a peste 20.000 credincioși.
Harry ivan
2020-08-11T10:21:04+03:00 at 10:21
Un titlu pompos, pe cât de prost este autorul…