Calendar ortodox 23 februarie 2021. Sfântul care s-a născut la închisoare

22.02.2021
Calendar ortodox 23 februarie 2021. Sfântul care s-a născut la închisoare

Ziua de 23 februarie este una dintre cele mai importante pentru credincioși, fiind sărbătorit un mare sfânt, care a dus o viață lipsită de păcat și a făcut mult bine de-a lungul existenței sale. Este vorba despre Sfântul Policarp, care s-a născut într-o închisoare, acolo unde se aflau părinții lui.

În următoarele rânduri găsiți și rugăciunea zilei de marți, pe care o puteți rosti pentru a avea o zi bună, lipsită de probleme și greutăți.

Calendar ortodox 23 februarie. Sfântul Policarp

La data de 23 februarie, credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei. Părinții acestuia, Pangratie şi Teodora, au fost doi buni creștini, care au luptat mereu pentru religia lor. Atunci când a început prigonirea celor care îl iubeau pe Dumnezeu, cei doi fost prinși și aruncați în temniță.

Chiar în acel timp, Teodora era însărcinată. Cu toate acestea, cei care i-au închis nu au ținut cont de asta și nu le-a fost deloc milă. Marcion, guvernatorul din Efes, urmărea să ia copilul și să-l transforme în păgân. Când s-a născut, cel mic a fost dus unei femei sărmane, care l-a crescut cu iubirede Dumnezeu. Părinții lui au fost omorâți în cele mai grele chinuri din cauza faptului că nu au vrut să-și dea copilul pe mâna păgânilor.

Copilul a primit numele părintelui său, Pangratie, dar apoi, Calista, mama sa adoptivă, i l-a schimbat în Policarp, ce înseamnă „cel cu roade multe”. Încă de mic, el a fost iubitor de oameni și mereu a ajutat. El le dădea săracilor grânele mamei sale din hambar, dar acesta nu se mai golea niciodată, pentru că se ruga la Dumnezeu să umple din nou hambarul.

Sfântul Policarp, prăznuit de Biserică a avut o viziune, chiar înainte de a fi martirizat, și anume, a văzut perna pe care dormea arsă în foc. Astfel, a înţeles că avea să fie aruncat în foc. Când a fost aruncat în foc, a ieșit de acolo nevătămat. Când a fost străpuns cu sabia, sângele său a stins focul. Trupul lipsit de viaţă al Sfântului Policarp a fost ars.

Rugăciune din calendarul ortodox, 23 februarie

”Sfinte, de Dumnezeu fericite, Policarp, în rugăciunile tale cele de-a pururea pomenește-ne ca, revărsându-se milostivirea lui Dumnezeu peste noi, să ne învrednicim, mult roditorule, de cele spre viață ale Duhului roade: în inimă, dragostea: cu ochii privind către Dumnezeu, în cuget bucuria cea duhovnicească; mintea umplând-o cu neîncetată rugăciune, pacea în sufletul nostru; în piept așezând suspinarea pentru păcate, în toate îndelunga răbdare; chipului celui dinlăuntru, bunătatea, în mâini facerea de bine; în urechi punând ascultarea Sfintelor Scripturi, iar pe limbă mărturisirea adevărului, neclintiți întru dreapta credință; glasului, blândețea; pântecele pecetluit cu înfrânarea și în tot trupul curăția. Ca să ne învrednicim a fi moștenitori ai bucuriei celei veșnice și părtași ai Împărăției cerurilor. Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Cinste Maicii Domnului. Amin”.