Spiritualitate
Calendar ortodox 30 aprilie 2021. Vinerea Mare
La data de 30 aprilie, credincioșii sărbătoresc Vinerea Mare, una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Patimilor și ultima vineri dinainte de Învierea Domnului. Conform calendarului ortodox, în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos. Vezi ce nu ai voie să faci în această zi Sfântă și ce este bine să faci pentru a avea noroc.
Vinerea Mare, 30 aprilie
Vinerea Mare este una dintre cele mai importante zile din Săptămâna Luminată. Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. Se numește Vinerea Paștilor pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos lși Vinerea Seacă pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru. Se spune că cine nu consumă nimic în această zi va avea noroc tot restul anului și va primi Paștele curat.
Vinerea Mare este ziua în care se pomenesc sfintele, mântuitoarele si înfricoșătoarele Patimi ale Domnului. În această zi nu se săvărșește Sfânta Liturghie, pentru că este o zi aliturgică. În această zi, a fost ucis Mântuitorul pentru eliberarea oamenilor de sub jugul strămoșesc.
În această zi mare, femeile nu au voie că coacă, pentru a nu arde mâinile Maicii Domnului. De altfel, ele nu cos, pentru a nu orbi. Nu țes, nu torc și nu spală, pentru a nu o mânia pe Sfânta Vineri.
Rugăciunea din Vinerea Mare
Vinerea mare nu este zi de sărbătoare, ci zi de doliu. În biserici se cântă Prohodul Domnului și, tot soborul, înconjoară de trei ori biserica, cu Sfântul Epitaf, care este apoi așezat pe masa din mijlocul bisericii, iar credincioșii trebuie să treacă pe sub el. Oamenii merg acasă cu lumânările aprinse, pentru ca cei plecați dintre noi să afle și ei de răstignirea Domnului.
În dimineața de Vineri sau chiar seară, după participarea la Denie, poți rosti această rugăciune pentru iertarea păcatelor. Prin această rugăciune ceri Domnului ajutor, sănătate și bunăstare în familie.
„Tu, Iubirea mea crucificată, blândul meu Isus, tu care, pentru a obţine pentru mine o moarte bună, ai binevoit să alegi pentru tine o moarte atât de crudă, aminteşte-ţi că sunt una din oiţele pe care le-ai răscumpărat cu preţul Sângelui tău prea sfânt; tu care, atunci când toţi oamenii din jur mă vor abandona şi nimeni nu va putea să-mi dea un ajutor, eşti singurul care vei putea să mă mângâi şi să mă salvezi, învredniceşte-mă să te primesc ca viatic; nu permite ca să te pierd pentru veşnicie şi să fiu izgonit în infern, departe de tine.
O prea iubitul meu Mântuitor, binevoieşte a mă primi în rănile tale sfinte; de pe acum te îmbrăţişez şi voiesc să-mi dau sufletul, cu ultimul meu suspin, în Rana plină de iubire a coastei tale, spunând acum pentru atunci: Isuse al meu, iertare şi îndurare pentru meritele Sfintelor tale răni! Amin.’