Connect with us

Externe

Care sunt, de fapt, ritualurile de înmormântare ale Casei Regale din Marea Britanie

Prințul Philip a murit în urmă cu câteva zile, după ce problemele de sănătate și-au pus drastic amprenta și i-au complicat starea de sănătate. Familia regală nu se aștepta la asta, pentru că prințul fusese internat și medicii l-au supravegheat îndeaproape, dar tragicul eveniment s-a produs. Înmormântarea prințului are loc pe 17 aprilie și vor fi respectate mai multe tradiții.

Tradiții la înmormântarea regelui Philip

Palatul Buckingham a anunțat că funeraliile prinţului Philip, duce de Edinburgh, vor avea loc la 17 aprilie, la Capela St. George de la Castelul Windsor, la ora locală 15:00. Înainte de funeralii vor fi opt zile de doliu național. Mai multe afaceri și-au încetat activitatea în semn de respect, în timp ce mai multe competiții sportive au fost reprogramate, deși nu era obligatoriu.

„Deşi reprezintă un moment de tristeţe şi durere, zilele ce vor urma vor fi totodată o ocazie de a sărbători o viaţă remarcabilă”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.

După deces, sâmbătă seara, armata britanică a tras salve de tun în mai multe zone din Regat Unit. Mai exact, trupe regale din Londra, Edinburgh, Belfast şi Gibraltar şi de pe unele nave ale Marinei Regale au tras 41 de salve, cu o cadenţă de una pe minut timp de 40 de minute. Vor fi opt zile de doliu naţional înaintea funeraliilor, care nu vor fi funeralii de stat.

Înmormântarea nu va fi una de stat și vor fi respectate toate dorințele pe care prințul și le-a exprimat înainte de a pleca din această lume. Trupul său nu va fi depus pentru priveghi, ci va fi dus direct la Castelul Windsor înainte de înmormântare, cu un model Land Rover care a fost proiectat chiar de Prinţ, în spatele căruia vor merge rudele.

Cine poate participa la funeraliile Prințului

Nimeni nu va avea acces la niciun eveniment din cadrul înmormântării sau dinaintea acestei, din cauza restricțiilor stabilite din cauza pandemiei. Deși ar fi fost normal ca doar 10 persoane să meargă la înmormântare, însă prim-ministrul Boris Johnson şi-a dorit ca toţi apropiaţii ducelui să poată să îşi ia rămas-bun, respectiv 30 de persoane.

Prinţul Harry a ajuns duminică seară în Anglia pentru funeraliile bunicului său, prinţul Philip. Este prima dată când prinţul Harry revine în ţara natală în mai mult de un an. Deși ar fi trebuit să stea în carantină, se pare că prințul are voie să meargă la funeralii fără a se mai izola.

Soția sa, Meghan Markle, nu poate participa la tristul eveniment. Este însărcinată și medicul nu i-a dat permisiunea să călătorească cu avionul, sarcina fiind avansată.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top