Connect with us
Cipru: Cel puţin 16 persoane au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

Externe

Cipru: Cel puţin 16 persoane au murit în naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi

Clipe de coșmar! Cel puţin 16 persoane au murit şi 30 sunt date dispărute, miercuri, după naufragiul unei ambarcaţiuni cu migranţi în largul coastelor de nord ale Ciprului, a relatat agenţia de presă Anadolu, citată de AFP.

Alţi 100 de pasageri ai ambarcaţiunii, ale cărei provenienţă şi destinaţie nu se cunosc deocamdată, au fost salvaţi.

Naufragiul s-a produs în dreptul oraşului cipriot Gialousa.

Ciprul este divizat începând din 1974, an în care armata turcă a invadat treimea de nord a insulei ca reacţie la o lovitură de stat a ciprioţilor greci care intenţionau să alipească insula la Grecia.

Până în prezent, autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) a fost recunoscută doar de Ankara. Tratativele pentru reunificarea insulei sunt suspendate după eşecul, în 2017, a unei runde de negocieri mediate de ONU.

Începând din septembrie 2014, peste 1.700 de migranţi au ajuns pe coastele Ciprului – ţară cu un milion de locuitori – la bordul unor ambarcaţiuni. Autorităţile cipriote au tras deja un semnal de alarmă ca urmare a creşterii masive a cererilor de azil.

Potrivit datelor ONU, Ciprul se situează pe poziţi a patra dintre ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte numărul acestor cereri raportat la populaţie.

Afganistan: 11 jurnalişti afgani au fost ucişi în primul semestru al anului 2018

Unsprezece jurnalişti afgani şi angajaţi din domeniul media au fost ucişi în primul semestru al anului 2018, în condiţiile unei situaţii tot mai deteriorate în domeniul securităţii, a indicat un grup independent privind siguranţa presei, citat de Xinhua şi DPA.

”Primele şase luni din 2018 au fost cea mai sângeroasă perioadă pentru jurnalişti şi pentru comunitatea media din Afganistan”, a declarat Comitetul pentru siguranţa jurnaliştilor afgani (AJSC) într-un comunicat.

AJSC a înregistrat, în perioada respectivă, 89 de cazuri de violenţă şi intimidare împotriva jurnaliştilor şi a unor angajaţi din domeniul media, 11 dintre ele soldându-se cu moartea unor jurnalişti. Toţi jurnaliştii care au fost ucişi în perioada respectivă au fost atacaţi direct, se precizează în comunicat.

Numai într-un atac au fost ucişi nouă reporteri după ce un kamikaze a vizat la Kabul un grup de jurnalişti care transmiteau despre un atentat terorist într-un cartier diplomatic pe 30 aprilie. Atacul asupra jurnaliştilor a fost revendicat de către gruparea Stat Islamic.

Alţi doi jurnalişti au fost împuşcaţi mortal în provinciile Kandahar (sud) şi Khost (est) în aceeaşi perioadă.

Citește și: Libia: Opt persoane, majoritatea copii, găsite fără viaţă într-un vehicul frigorific care transporta migranţi

AJSC şi-a exprimat de asemenea preocuparea în legătură cu continuarea şi extinderea violenţelor şi a ameninţărilor la adresa jurnaliştilor afgani din partea unor grupări teroriste, îndeosebi talibani şi organizaţii afiliate Statului Islamic.

”Intensitatea şi amploarea violenţei a fost fără precedent în această perioadă din 2018”, se mai spune în comunicat.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top