Connect with us
Mai multe țări cer pașaport de vaccinare. Doar în prezența actului vom putea călători

Externe

Mai multe țări cer pașaport de vaccinare. Doar în prezența actului vom putea călători

Vaccinul este unul dintre principalele subiecte de discuție ale momentului, având în vedere că imunizarea a început în majoritatea statelor din lume. În ultima perioadă se vorbește tot mai mult și despre un pașaport de vaccinare, de care toți am putea avea nevoie atunci când călătorim în state care țin cont de astfel de condiții. Află ce țări sunt dispuse să recurgă la astfel de măsuri pentru a preveni răspândirea coronavirusului.

Pașaport de vaccinare pentru călătorii

Deși vaccinarea abia a început și oamenii nu au prea mare încredere în vaccinul anti-covid-19 și continuă să fie reticenți, mai multe state se gândesc deja să impună un pașaport de vaccinare pentru toți cei care vor să călătorească. Astfel, am putea fi nevoiți să demonstrăm că am fost vaccinați pentru a putea intra în anumite țări.

Pentru ca acest pașaport de vaccinare să fie adoptat, trebuie să se ia o decizie la nivelul întregii Uniuni Europene. Introducerea unilaterală a cerinței unui documente care să ateste vaccinarea ar contraveni libertății de circulație în interiorul UE.

Susținătorii acestui act sunt numeroși. Una dintre doritoare este Grecia, care a dat startul în ceea ce privește impunerea acestei condiții. Premierul Kyriakos Mitsotaki a cerut, printr-o scrisoare adresată Comisiei Europene, elaborarea cât mai rapidă a unui certificat de vaccinare care să faciliteze circulația persoanelor vaccinate împotriva Covid-19.

Premierul Greciei a explicat că știe că nu va fi oprită complet călătoria, însă un pașaport de vaccinare ar fi și un beneficiu pentru cei care vor să călătorească, pentru că nu va mai fi nevoie să se testeze dacă vor demonstra că au fost vaccinați.

Se știe că Grecia depinde mult de turism și nu și-ar permite ca acest domeniu să aibă de suferit din nou, motiv pentru care cere acest act, care să prevină răspândirea virusului. Printre alte state care aspiră la această măsură se numără li Italia, Spania, Budapesta, Cipru sau Malta.

Alți susținători ai pașaportului de vaccinare

Deși mai este drum lung până când astfel de măsuri ar putea fi impuse, alte state adoptă măsuri unilaterale. State precum Ungaria cer încă din septembrie dovada că cei care intră pe teritoriul ei sunt sănătoși sau au avut virusul și s-au vindecat.

Danemarca a început să elibereze certificate de vaccinare cetățenilor săi care vor să călătorească în state din afara UE ce ar putea condiționa accesul de un asemenea document. De asemenea, Estonia a început să lucreze la un document electronic propriu care să ateste vaccinarea.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top