Connect with us
Sute de mii de persoane au protestat în marile oraşe europene faţă de acordurile de liber schimb transatlantice VIDEO

Externe

Sute de mii de persoane au protestat în marile oraşe europene faţă de acordurile de liber schimb transatlantice VIDEO

Sute de mii de persoane au protestat sâmbătă în marile oraşe europene împotriva acordurilor de liber schimb negociate de către statele membre cu SUA şi Canada. Acordurile de liber schimb transatlantice sunt contestate de protestatari pentru că ar submina democraţia europeană şi ar reduce drastic siguranţa alimentelor, precum şi standardele de muncă şi pentru protecţia mediului înconjurător, informează Reuters.

Protestele din marile oraşe europene au fost organizate de către o alianţă formată din organizaţii non-guvernamentale pentru protecţia mediului înconjurător, sindicate şi formaţiuni politice de opoziţie. Potrivit organizatorilor, peste 320.000 de persoane au participat la protestele din şapte mari oraşe germane, printre care se numără Berlin, Hamburg, Munchen şi Frankfurt pe Main. Însă, forţele de ordine au precizat că numărul participanţilor nu a trecut de 180.000.

De asemenea, demostraţii au avut loc şi la Viena, Salzburg, Goteborg şi Stockholm.

În Berlin, protestatarii au ridicat în aer bannare cu ”STOP CETA – STOP TTIP”, făcând referire la Acordul Economic şi Comercial UE-Canada (CETA) şi la Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP), care este negociat de Bruxelles cu Washington. Protestatarii germani au cerut liderilor europeni ca oamenii să fie luaţi în considerare înaintea câştigurilor economice.

Vocile critice la adresa acordurilor de liber schimb transatlantice s-au înmulţit în ultimul an în rândul europenilor. Opozanţii susţin că aceste tratate vor acorda mult prea multă putere multinaţionalelor în detrimentul consumatorilor şi a muncitorilor prin înfiinţarea unor curţi de arbitraj pentru rezolvarea disputelor dintre companii şi executive.

Însă, comisara europeană pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, a susţinut acordurile transatlantice şi i-a acuzat pe oponenţi că încearcă în mod deliberat să escaladeze dezbaterea prin prezentarea unor minciuni şi poveşti de groază inventate.

”Ideea că TTIP va reduce standardele pentru protecţia mediului este pur şi simplu neadevărată. De asemenea, acuzaţia că vom fi inundaţi de produse alimentare modificate genetic este greşită. Desigur că democraţia noastră nu va fi subminată aşa cum cred alţii”, a declarat Malmstrom într-un interviu pentru publicaţia Bild.

Aceasta a susţinut că exportatorii germani vor avea de câştigat de pe urma acestor acorduri transatlantice, care reduc obstacolele în calea comercializării produselor în Canada şi Statele Unite.

”Ajută Germania şi creează locuri de muncă”, a subliniat Malmstrom.

Între timp, ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, susţine că aceste acorduri transatlantice de liber schimb erau cea mai bună şansă a statelor europene de a avea un impact asupra globalizării, pentru a servi nu doar interesele companiilor, dar şi pe cele ale oamenilor de rând.

”Dacă CETA eşuează, atunci nu vom avea o altă şansă pentru a da o asemenea formă globalizării timp de câteva decenii. UE este cel mai mare partener comercial regional. Ar trebui să ne folosim de această putere”, a declarat demnitarul german.

Însă, socialiştii germani vor vota luni dacă aleg să susţină sau nu acordurile de liber schimb transatlantice.

Adrian Vrauko este project managerul site-ului huff.ro Contact: adrian@huff.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top