Connect with us
Vladimir Putin a semnat ruperea tratatului nuclear cu SUA

Externe

Vladimir Putin a semnat ruperea tratatului nuclear cu SUA

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a semnat astăzi legea care suspendă acordul cu SUA privind reciclarea plutoniului cu destinaţie militară, anunţă Agenţia de Presă Franceză (AFP).

Legea a fost publicată în monitorul oficial al Rusiei după ce Vladimir Putin a semnat textul votat în Duma de Stat (echivalentul Camerei Deputaţilor de la noi) şi a fost aprobată apoi şi de Consiliul Federaţiei (camera superioară, echivalentă Senatului României).

Acordul privind reciclarea plutoniului folosit in scopuri militare a fost semnat în urma cu 16 ani. Cei care au ajuns la un acord privind armele nucleare au fost actualul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, şi fostul preşedinte al Americii, Bill Clinton, soţul actualei candidate la Casa Albă, Hillary Clinton.

CITEŞTE ŞI: Rusia anunță un mare război dacă nu se rezolvă problema siriană

CITEŞTE ŞI: Occidentul acuză Rusia de atrocităţi în Alep
Acordul prevedea reciclarea a 34 de tone de plutoniu care proveneau de la uriaşele stocuri de arme nucleare moştenite din vremea Războiului Rece, semn al dorinţei de a lupta împotriva proliferării nucleare.

Pericolul pe care îl reprezintă armele radiologice pentru umanitate

Plutoniul este un element chimic din grupa actinidelor având numărul atomic 94 şi simbolul chimic Pu. Plutoniul a fost obţinut prin bombardarea uraniului la ciclotronul de la Universitatea California din Berkeley. Numele elementului chimic provine de la numele planetei Pluto. Plutoniul reacţionează cu carbonul, halogenii, azotul şi siliciul. Acest metal radioactiv se poate acumula în oase.

Acest material fisionabil este principala sursă pentru armele nucleare moderne. Plutoniul poate fi utilizat pentru fabricarea armelor radiologice (arme de distrugere în masă, de iradiere totală).

Efectele unei arme radiologice pot fi multiple: val seismic, impulsuri electromagnetice puternice, undă de şoc, contaminare nucleară a produselor, contaminare chimică a aerului, apei şi solului. În funcţie de intensitatea unei explozii nucleare, pot avea loc şi ploi acide sau cutremure de intensitate medie spre mare.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Externe

To Top