Connect with us
Avocatul Poporului este îngrijorat de situația de la metrou

Politic

Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la legea care îi interzice lui Dragnea să fie premier

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, sesizează azi CCR cu privire la Legea 90/2001, care interzice persoanelor care au suferit condamnări penale să fie membri ai Guvernului.

Update, ora 11.53: Victor Ciorbea a confirmat pentru news.ro că a trimis astăzi sesizarea privind legea care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

Iată motivarea lui Ciorbea:

„Pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate şi pentru a da expresie principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigurând deplina efectivitate a textului constituţional, legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, va trebui să reexamineze dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 90/2001 în sensul identificării unui raport de proporţionalitate între condiţiile ocupării unei funcţii publice şi scopul urmărit prin soluţia legislativă şi anume exercitarea funcţiei de membru al Guvernului de către o persoană desemnată să pună în aplicare Programul de guvernare acceptat de Parlament.

Cu referire la principiul previzibilităţii, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 489/2016), Curtea Constituţională a reţinut că, ”potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în cadrul soluţiilor legislative adoptate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite (art. 25), iar, „dacă o noţiune sau un termen nu este consacrat” sau poate avea înţelesuri diferite, semnificaţia acestuia în context se stabileşte prin actul normativ ce le instituie, în cadrul dispoziţiilor generale sau într-o anexă destinată lexicului respectiv şi devine obligatorie pentru actele normative din aceeaşi materie.

Chiar prin raportare la prevederile Codului penal referitoare la pedepsele complementare, sintagma ”nu au suferit condamnări penale” poate suporta interpretări diferite (în sensul de a stabili dacă prevederea legală criticată se aplică pentru orice condamnare penală sau doar pentru cele în care s-a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus ca pedeapsă complementară interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prevăzută de art. 66 lit. b) din Codul penal”

Un alt aspect avut expus de Avocatul Poporului se referă la lipsa unui tratament juridic diferenţiat între „persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, pe de o parte, şi persoanele condamnate pentru infracţiuni săvârşite din culpă, pe de altă parte, aspect ce atrage încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie, precum şi a art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie, art. 2 pct. 1 şi art. 21 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 pct. 1, precum şi art. 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice”.

Legea îl vizează direct pe președintele PSD Liviu Dragnea, care nu a putut fi premier, întrucât a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, în 2016, în dosarul Referendumului.

Citește și: Liviu Dragnea, despre legea care îi interzice să fie premier: Pare neconstituțională

Victor Ciorbea a anunțat miercuri seară că va face contestație la CCR, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii. “O să vedeţi că sunt argumente beton în sensul soluţiei pe care o voi da mâine. V-am promis că după învestire. O să vedeţi câte texte din Constituţie, din diverse Convenţii internaţionale sunt încălcate în opinia noastră”, a spus Avocatul Poporului.

În 19 decembrie, Avocatul Poporului a anunţat că decizia cu privire la constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea art. 2 din Legea nr. 90/2001, care prevede că nu pot fi membri ai Guvernului persoanele care au fost condamnate, va fi luată după învestirea viitorului Guvern.

1 Comment

1 Comment

  1. GORE

    2017-01-05T16:54:52+02:00 at 16:54

    Da te drea cului chiorule

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top