Connect with us
Un nou record de cazuri de Covid-19. Situație alarmantă în România

Social

Ce spun autoritățile despre adoptarea de noi măsuri. Situația se complică

Situația din România este din ce în ce mai dificilă. Cazurile de infectare zilnice au crescut semnificativ în ultima perioadă, depășind în ultimele zile chiar și pragul de 5000 de îmbolnăviri. Lucrurile sunt și mai grave în anumite localități din țară, unde rata de infectare a trecut cu mult de 3 la mia de locuitori, motiv pentru care au fost impuse mai multe restricții prin care să fie prevenită o eventuală tragedie. Află ce spun autoritățile despre adoptarea de noi măsuri la nivelul întregii țări.

Autoritățile nu intenționează să impună alte măsuri

Situația din țara noastră a scăpat de sub control în ultima vreme. Din acest motiv, oamenii se întreabă dacă autoritățile se gândesc să adopte mai multe măsuri pentru a preveni îmbolnăvirea și cu toții se tem de lockdown. De curând, vicepremierul Raluca Turcan a făcut o serie de afirmații care au indus în eroare. Ea a explicat că nu este exclusă impunerea de noi restricții precum restricționarea circulației pe timpul nopții sau închiderea mall-urilor în situații extreme.

În acest context, premierul Ludovic Orban a vorbit despre faptul că, în acest moment, cei de care se ocupă de gestionarea pandemiei nu intenționează să adopte alte măsuri în afară de cele deja valabile. Astfel, premierul a declarat că nu știe despre ce măsuri vorbește vicepremierul și a explicat că cel mai important acum este ca legea să fie aplicată, să se țină cont de restricțiile din această perioadă și să se prevină infectarea cu noul virus al momentului.

„Nu cunosc aceste declaraţii, noi luăm decizii, când avem de anunţat decizii le anunţăm public. Poate s-a referit la cinematografele din malluri sau restaurantele din malluri care sunt afectate de restricţiile care sunt impuse când se depăşeşte indicele de 3 la mie, nu cunosc exact conţinutul declaraţiei. La ora actuală, nu intenţionăm să luăm alte măsuri restrictive, ci intenţionăm să aplicăm legislaţia, hotărârea de guvern privind starea de alertă, ordinele comune. Practic, să implementăm măsurile dispuse pentru depăşirea fiecărui prag stabilit”, a spus Ludovic Orban.

Și președintele Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă după o întâlnire cu ministrul Sănătăţii şi cu specialişti din domeniul medical. Acesta a explicat că situația din Europa, inclusiv din România este una dificilă și că urmează o perioadă foarte grea pentru noi, ceea ce fac necesare eforturile susținute din partea tuturor. Ieri, 27 octombrie, a fost cea mai neagră zi pentru români. Au fost declarate peste 100 de decese provocate de noul virus al momentului, cel mai mare număr de până acum.

Sunt Andreea Oprea si din aprilie fac parte din echipa HUFF. Sunt redactor pe sectiunile de actualitate si stiri de ultima ora. Am 20 de ani si sunt foarte pasionata de presa, invat alaturi de colegii mei si ma perfectionez in fiecare zi.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Social

To Top