Connect with us
Ce s-a întâmplat cu TESTAMENTUL Ionele Prodan! Chiar artista a făcut anunțul

Monden

Ce s-a întâmplat cu TESTAMENTUL Ionelei Prodan! Chiar artista a făcut anunțul

Ionela Prodan a murit luni seară după o lungă suferință. Familia, fiicele sale și prietenii sunt greu încercați de această veste extrem de tristă. Anamaria Prodan este devastată. Anca Prodan se află în Statele Unite ale Americii, iar soțul său este în Qatar, acolo unde este antrenor.

Impresara trebuie să se ocupe în aceste momente de primele formalități, după ce și-a pierdut și mama.

Ionela Prodan își făcuse testamentul

Deși între Anca și Anamaria Prodan nu a existat niciodată vreun conflict, cântăreața de muzică populară a decis să împartă averea între cele două fiice și cei patru nepoți ai săi.

„Da, mi-am făcut testamentul. Prima dată l-am făcut aşa…. mai negândit, decât de mine. Apoi, le-am chemat pe amândouă fetele. Asta e a ta, asta e a ta. La nepoţi nu am împărţit, le-am pus bani pe numele lor şi, când vor face 18 ani, să deschidă contul. Am trei de la Ana şi una micuţă la Vegas. Am patru nepoţi. Le-am pus 30.000 de euro la fiecare”, a declarat artista de muzică populară în cadrul unei emisiuni TV.

Printre bunurile trecute în testament s-au numărat casele din Las Vegas, din Bucureşti, dar şi mai multe terenuri.

„Mi-am făcut nişte hârtii dintr-alea acolo şi le-am pus să semneze pe amândouă! Am discutat cu ele, «Ce casă vrei tu, din România, din Bucureşti, de afară?» Astea, astea, astea, le-am înşirat acolo: «Hai, pe care o vrei tu? pe aia, pe aia?» Şi le-am pus să semneze acolo şi acum le-am întrebat şi mi-au spus: «Mami, ştii că am pierdut hârtia aia pe care mi-ai dat-o tu!»”, a mai povestit Ionela Prodan.

Foaia cu împărţirea averii a ajuns, din greşeală, la gunoi. Pentru fata cea mare a vedetei, pierderea testamentului nu a reprezentat o problemă. Celebra impresară a mărturisit că are o relaţie foarte bună cu sora ei, Anca.

„Habar nu am, ştiu că mi-a adus o foaie o dată, am pus-o pe undeva pe la bucătărie, când am spălat salata, am dat cu apă pe ea şi cred că am aruncat-o după. Deci nu mai am niciun testament, nici eu, nici Anca”, a subliniat Anamaria Prodan la „Star News”.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Monden

To Top