Connect with us
Oana Lis, de urgență la spital! Verdictul crunt al medicilor

Monden

Oana Lis, de urgență la spital! Verdictul crunt al medicilor

Oana Lis nu trece prin cele mai bune momente. După ce a avut probleme cu soțul său și cu starea de sănătate a acestuia, Oana a ajuns acum pe mâna medicilor.

Ea nu se mai poate deplasa, în urma unui incident.

Soția fostului primar al Capitalei a mărturisit că și-a întins ligamentele în timpul unor exerciții fizice, dar că nu și-a dat seama. Doctorii au avertizat-o că dacă nu urmează tratamentul strict, poate ajunge la operație.

„Nu sunt bine. Am avut o zi foarte grea, am plâns câteva ore. Am făcut niște exerciții, nu știam că mi-am întins ligamentul.

Când m-am dat jos din pat am crezut că leșin de durere. Am fasceită plantară, am fost la spital. Trebuie să stau 7 zile în casă.

Da, acum suntem doi oameni care avem nevoie de ajutor. L-am terorizat pe Viorel, ne-am certat de două ori azi. Eu am nevoie de ajutor și Viorel nu e obișnut. Ne-am certat din cauza asta.

Și eu acum sunt nervoasă, sincer, e foarte greu să te simți rău, să ai o durere așa tare. Când suntem bine, nu ne dăm seama cât de importantă e sănătatea.

Mă simt ca un leu în cușcă acum că trebuie să stau în casă. Nu e ceva grav, dar dacă nu o să stau liniștită, pot să ajung și la operație. Trebuie să stau cuminte, asta e.

Am și kilogramele pe care le am, nu sunt vreo balerină. E foarte greu să mă deplasez, îți dai seama cât înjur prin casă. Șapte zile o să stau în casă. Sincer, leșin de durere. Iau și niște pastile”, a declarat Oana Lis la Antena Stars.

Citește și: Oana a dezvăluit ce se întâmplă cu Viorel Lis: „El mi-a mâncat tinerețea”

Citește și: Viorel Lis a rupt tăcerea după ce s-a spus că ar fi pe moarte!

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Monden

To Top