Monden
Șerban Huidu, replică dură pentru un polițist care i-a amintit de accidentul din 2011
Șerban Huidu s-a enervat pe președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, după ce acesta a amintit de accidentul fatal provocat de realizatorul TV.
Invitat la B1 TV, Dumitru Coarnă l-a dat exemplu negativ pe Șerban Huidu, într-o discuție despre noul proiect de lege care prevede semnalizarea radarelor rutiere și a readus în discuție accidentul în care a fost implicat acesta.
„Întrebați-l pe colegul dumneavoastră, Huidu, preferă un tufiș decât să aibă trei morți pe conștiință (discuția era despre radarele ascunse în tufișuri n.r)?
Preferă un tufiș decât să doarmă în fiecare noapte cu trei morți în cap? Întrebați-l pe Huidu, care tot timpul ne lua la mișto cu tufișul.
Pânda este o activitate polițienească universal valabilă. Cine vă obligă să nu respectați legea?”, a declarat Dumitru Coarnă la B1 TV, într-o discuție aprinsă cu Radu Buzăianu.
Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, Huidu îl numește „cap de cretă” pe Coarnă și spune că accidentul a fost influențat mai mult de condițiile meteo decât de vreme
„Ii „multumesc ” domnului ca vrea sa justifice o aberatie cu accidentul prin care am trecut. În reamintesc celebrului „cap de creta” ca mult mai mult au influențat accidentul condițiile atmosferice decât viteza. Care a fost 78/km/ora viteza maxima si 51 la impact (date din calculatorul masinii) Sa iti fie rusine!”, a scris Șerban Huidu.
Șerban Huidu a fost implicat într-un accident rutier pe 16 octombrie 2011, în zona localității Timișu de Sus, județul Brașov. În urma accidentului, au murit trei persoane aflate într-un automobil care circula regulamentar.
În 2013, Șerban Huidu a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu suspendare și interdicția de a se urca la volan pentru o perioadă de șase ani.
Citește și: Scandal între Oreste Teodorescu și poliție! Filmarea din seara în care acesta a rămas fără permis