Explozie într-un restaurant din Canada: 15 oameni, răniți

25.05.2018
Explozie într-un restaurant din Canada: 15 oameni, răniți

Cincisprezece persoane au fost rănite, între care trei grav, în urma unei explozii survenite joi într-un restaurant din provincia Ontario (Canada).

Informațiile sunt conform mediei locale, citate de dpa. Potrivit Reuters, doi bărbaţi neidentificaţi au intrat într-un restaurant din oraşul Mississauga, 32 km vest de Toronto, şi au detonat o bombă, după care au fugit.

Explozia s-a produs în restaurantul indian Bombay Bhel în jurul orei locale 22:30, precizează agenţia britanică de presă.

Un purtător de cuvânt al serviciului de prim-ajutor Paramedics a declarat pentru ziarul Times Colonist că trei persoane au suferit răni extrem de grave în explozia produsă în oraşul Mississauga. Acestea au fost transportate în grabă la un centru medical, potrivit dpa. Ceilalţi 12 răniţi au suferit răni nesemnificative, conform aceluiaşi purtător de cuvânt, informează Agerpres.

Doi indivizi suspecţi au intrat în restaurant şi au detonat un dispozitiv exploziv improvizat, a confirmat şi poliţia regională Peel într-o postare pe Twitter, potrivit căreia cei doi atacatori au reuşit să fugă, informează Reuters.

Citește continuarea pe air24.ro!

Citește și: Atac armat în Marseille! Poliția raportează mai multe victime

Citește și: Atac în Germania: Un bărbat a împușcat 2 oameni în plină stradă