Connect with us
Fetiță infectată cu Covid-19 a fost operată cu succes de o echipă de chirurgi din Constanța

Locale

Fetiță infectată cu Covid-19 a fost operată cu succes de o echipă de chirurgi din Constanța

În plină pandemie când lumea este panicată de contactul uman de teama noului coronavirus, o echipă de medici face imposibilul. O fetiță infectată cu Covid-19 a fost operată de o echipă de chirurgi din Constanța. Operația a fost un succes și este primul astfel de eveniment din țară.

Fetiță infectată cu Covid-19 a fost operată cu succes de o echipă de chirurgi din Constanța

Echipa de medici din Spitalul Județean de Urgență Constanța dă întregii țări o lecție de dăruire, profesionalism și mai ales curaj. Aceștia au efectuat prima intervenție chirurgicală pe un pacient infectat cu noul virus, Covid-19.

O fetiță de aproximativ 7 ani din Constanța a ajuns la spital cu dureri abdominale și a fost examinată în condiții de maximă siguranță. După discuțiile cu familia care a informat medicii că au călătorit în străinătate și o radiografie pulmonară care prezenta modificări, fetița a fost testată pentru Covid-19. Analizele au confirmat medicilor teoria infectării cu virusul Covid-19.

Diagnostic ce putea fi fatal

Investigațiile suplimentare au relevat faptul că diagnosticul fetiței era de apendicită acută gangrenoasă perforată ce trebuia operată în cel mai scurt timp. Pericolul care o pândea pe fetiță era decesul, așa că medicii și asistenții au luat decizia de a opera. Echipa de intervenție coordonată de chirurgul pediatru Florin Daniel Enache a intrat în sala de operație pentru a salva copilul.

Situația a fost cu atât mai dificilă cu cât virusul Covid-19 era prezent și putea infecta echipa de medici. Intervenția chirurgicală s-a realizat contracronometru respectând condițiile sporite de siguranță cu echipamentele de protecție.

Dr. Florin Daniel Enache – chirurg pediatru Spitalul Județean de Urgență Constanța a declarat:

“În momentul în care am fost sunat de conducerea spitalului, mă pregăteam să iau prânzul cu familia. I-am spus soției să nu mă mai aștepte, i-am spus că voi opera un copil infectat cu COVID-19. A început să plângă. Aș minți dacă aș spune că nu m-am temut. S-a întâmplat totul pe repede înainte, nu ne-am gândit decât că trebuie să salvăm viața copilului. Cel mai greu a fost să operăm cu acel combinezon impermeabil în care transpiri din toți porii.  

Pe lângă echipamentul uzual, am purtat combinezon, 3 perechi de mănuși, 3 rânduri de halate sterile, câte două măști,  papuci de sală, câte două rânduri de șoșoni sterili și unii dintre cei din echipă au simțit nevoia să se protejeze suplimentar și pe lângă acești șoșoni, și- au acoperit picioarele și cu saci din plastic.

Nu puteam să respir, transpiram din toți porii, mâinile îmi transpirau și erau foarte reci, nu îmi mai simțeam degetele. Am fost nevoit să iau o pauză de câteva secunde pentru că nu mai puteam să suturez operația. Intervenția a durat 40 de minute și am luat pauze de câteva secunde la fiecare 10 minute pentru că simțeam că mă sufoc.

Mă bucur că împreună cu colegii mei am făcut totul ca la carte și am reușit să evităm un scenariu sumbru și le mulțumesc tuturor. Nu s-a pus nicio clipă problema să nu o operăm.

Primul lucru pe care l-am făcut când am ieșit din operație a fost să intru în duș. M-am spălat și dezinfectat timp de 40 de minute, la fel cât a durat operația. Pare exagerat dar așa am fost sfătuiți să facem. M-am îmbrăcat apoi cu echipament curat și mi-am sunat familia. M-am gândit inițial să nu merg acasă, dar după discuțiile cu specialiștii care s-au asigurat că ne luăm toate măsurile de siguranță în timpul intervenției, am hotărât să merg totuși acasă. Copiii mei mă așteptau cu nerăbdare. De fiecare dată când intru pe ușă, mă spăl și mă dezinfectez timp de 30 de minute, abia apoi îi iau în brațe.” 

Final fericit

Fetița a fost operată în data de 28 martie. După o săptămână petrecută în spital, testul pentru coronavirus a ieșit negativ. A fost externată din Spitalul Județean de Urgență Constanța unde s-a recuperat după operație.

Operația s-a desfășurat într-un salon special amenajat pentru un astfel de caz. Fetița încă se află în izolare acasă, alături de părinții săi.

1 Comment

1 Comment

  1. Dan

    2020-04-20T21:19:16+03:00 at 21:19

    Articolul este şocant pe mai multe planuri: în primul rând, nu este nici pe departe prima operaţie asupra unui pacient COVID pozitiv efectuată în ţară! Din păcate, este penibilă şi ruşinoasă publicitatea făcută unui act normal de serviciu, care se realizează probabil zilnic în alte spitale din ţară. În al doilea rând, pregătirea chirurgilor pentru a intra în sala de operaţie contravine tuturor normelor în vigoare, demonstrează necunoaştere şi reacţie de panică, aproape un autodenunţ pentru Colegiul Medicilor. Mare păcat că fuga după senzaţional a ziariştilor i-a atras pe chirurgi în această postură penibilă. Dacă însă mediatizarea s-a făcut la cererea lor ….

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Locale

To Top