Locale
S-a sinucis cu o zi înainte de a se duce la primul lui loc de muncă. A cerut un fier de călcat de la o vecină
Un bărbat din Dâmbovița s-a sinucis cu doar o zi înainte de a începe noul loc de muncă pentru care era foarte încântat. Se pregătea pentru această zi, și a cerut de la o vecină un fier de călcat, să-și aranjeze cămașa ce urma să o poarte în prima zi de muncă.
S-a sinucis cu o zi înainte de a se duce la primul lui loc de muncă. A cerut un fier de călcat de la o vecină
S-a sinucis înainte de o nouă etapă din viața lui. Decizia bărbatului este greu de înțeles, mai ales că era foarte încântat că va avea un loc de muncă. Cu o zi înainte de a-și pune capăt zilelor, el a cerut de la o vecină un fier de călcat. I-a spus acesteia că vrea să-și pregătească o cămașă pentru ziua cea mare. Bărbatul în vârstă de 47 de ani era singur și locuia într-un sat din județul Dâmbovița. Vecinii spun că nu avea vicii și că abia se angajase la o societate din București, ca agent de pază.
Nimeni nu știe de ce a recurs bărbatul la acest gest extrem. Oamenii cred totuși că suferea de depresie, deși nu arăta asta. Se gospodărea singur și nu părea să aibă probleme mari.
S-a sinucis în grădina vecinilor săi. O femeie a fost cea care l-a descoperit și i-a alertat și pe ceilalți vecini. Unul dintre ei a încercat, în zadar, să îl resusciteze. Oamenii sunt în șoc și nu își explică ce l-a determinat pe bărbat să încheie socotelile cu viața.
Era un om liniștit, un vecin bun care avea o relație bună cu fratele lui. Trupul neînsuflețit a fost ridicat de la fața locului și transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei.
În paralel, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Oamenii legii continuă cercetările pentru a afla ce anume s-a întâmplat cu adevărat.