Connect with us
Horoscop Minerva luna Aprilie 2020 - SCORPION

Horoscop lunar

Horoscop Minerva luna Aprilie 2020 – SCORPION

Horoscop Minerva luna Aprilie 2020 – Scorpion. Saturn a fost în domiciliu, în Capricorn, din decembrie 2017, evidențiindu-ți mintea, comunicarea, exaltându-ți percepțiile și ai circulat foarte multt pe distanțe scurte cu sau la frați, printre altele. Ai învățat că puterea minții tale stă în a-ți crea realitatea, indiferent dacă este cerul sau iadul. Acum, Saturn se află în Vărsător, într-un semn rebel, și își aduce mesajul că acasă ai nevoie de o mai mare conștientizare de sine și onestitate cu tine însuți/însăți. Există șanse uriașe care pot aduce alegeri care îți pot schimba viața, marcând o intersecție de drumuri iar tu va trebui să alegi conștient, în ce direcție să o iei.

Mercur în Pești, pune accentul pe o prietenie, o situație socială și pe aspirații. Ceva sau cineva pe care l-ai dorit ar putea fi mai aproape decât crezi.

Soarele intră în Taur, pe 19 aprilie însoțit de o conjuncție Pluto-Jupiter care aduce alegeri și oportunități uriașe în jurul muncii și vieții tale, singura problemă este că trebuie să stai, să gândești și să acâionezi după 25 aprilie.

Saturn în Vărsător, pentru unii trece peste Fundul Cerului și acești nativi își pot pierde tatăl sau bunicul, în Casa a 4-a aruncând o privire asupra următorilor doi ani și jumătate. Este un moment în care îți poți revizui rădăcinile. Bine susținut comerțul online, deoarece chiar ți în virtual, poți cumpăra sau vinde proprietăți, poți reduce dimensiunea unor pagube sau îți asumi mai multă responsabilitate pentru casă și familie.

Horoscop Minerva luna Aprilie 2020 – Scorpion Relațional

Ce se întâmplă cu tine atunci când Mercur este în Pești? Devii mai blând, mai generos, mai curios. Ei bine, cu alte cuvinte, vei avea câteva idei noi despre cum poți obține mai multe informații despre iubirea ta secretă! Inovativ vei avea tehnologia de partea ta, iar influența lui Mercur va fii ca un vis devenit realitate pentru tine care vrei să știi mai multe!

Soarele intră în Taur pe 19 aprilie, așa că îți recomand să fii atent la izbucnirile pe care le poți avea. Nu ești un semn de foc, dar ești cunoscut pentru cuvintele usturătoare atunci când te enervezi, iar energia provenită de la Soarele în Berbec te-ar putea face și mai incisiv. Ai grijă că și statul în casă te poate destabiliza emoțional. Dacă crezi că ai fost inaccesibil înainte, așteptă și nu îți pierde cumpătul!

Marte a intrat în Vărsător din 30 martie, și îți dă voie mergi destul de departe. Dacă în mod normal ești un adept al regulilor, și majoritatea Scorpiilor sunt, pregătește-te să experimentezi dragostea dintr-o perspectivă mult mai neortodoxă, adică online.

Horoscop Minerva luna Aprilie 2020 – Scorpion Profesional

Întârzierile se termină poate undeva după 29 aprilie. În același timp, luna plină din Balanță te ajută să primești ajutor de la prieteni fie telefonic, fie online. Este un moment bun să analizezi eventuala aderare la o organizație profesională care este în conformitate cu obiectivele cariererei alese. S-ar putea să scrii sau să vorbești foarte mult că ajungi la anumiți oameni.

Saturn în Vărsător încetinește totul, iar dacă ai fost la vânătoare de locuri de muncă, este posibil să mergeți mai departe în procesul de interviu dar pe care îl dai online. 

Dacă rămâi la locul de muncă actual, luna nouă din Taur, de pe 23 aprilie, aduce niște oameni noi cu care să lucrezi chiar dacă stai acasă și proceduri noi pe care să le poți învăța. Dacă nu schimbi instituția, atunci fii convins că se schimbă ceva în jurul tău.

Călătoriile de afaceri sau o conferință la care urma să participi, vor fi amânate. Este posibil ca documentele să se adune. Mai bine, analizează cheltuielile și urmărește încasările pe care le ai să fie în ordine.

Horoscop Minerva luna Aprilie 2020 – Scorpion Financiar

După o perioadă în care ai fost foarte conservator, această nouă schimbare de registru, de a-ți asuma riscuri te pot surprinde chiar și pe tine. Dacă ai vrut să soliciți o majorare de salariu sau să inviți un coleg la o cină sau eveniment, amână până după starea de urgență. Există multe l0ucruri diferite în viață de care te-ai putea bucura și acum ai acces la ele; oameni și lucruri care vă interesează sunt la îndemână…on line. Un plus de încredere a stricat mulți oameni buni și chiar și în această perioadă de recluziune nu ești imun.

Horoscop Minerva luna Aprilie 2020 – Scorpion Sănătate

Chiron se află în Casa a 6-a a stilului de viață, așa că este posibil să fii dornic să faci față unei probleme în desfășurare cum este pandemina coronavirus. Ar putea fi o problemă minoră pentru tine, dar rezolvarea ar putea să face să te simți mai bine și mai încrezător – lucrul de acasă sau purtarea măștii de protecție, ar putea fi unul din acestea.

S-ar putea să îți dorești să iei suplimente alimenare sau să adopți o dietă mai sănătoasă preventiv. Până pe 19 aprilie Soarele este în Casa a 6-a, așa că acesta este momentul perfect pentru a da startul unor obiceiuri noi și mai sănătoase.

Horoscop Minerva luna aprilie :

BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANȚĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

Horoscop Minerva, cunoscută pentru precizia cu care face previziunile astrologice și mult iubită de public pentru horoscopul prezentat de ea, revine în grupul Smart Activity.Horoscop Minerva săptămânal și lunarTimp de 3 ani a realizat horoscopul săptămânal și horoscopul lunar pe Revista Teo, cel mai citit site de femei din România, iar odată cu noile schimbări editoriale, Minerva revine cu mult apreciatul său horoscop pe huff.ro.În fiecare săptămâna, previziunile horoscopului săptămânal vor fi publicate în rubrica Horoscop Minerva. Tot acolo în fiecare lună veți găsi celebrul Horoscop Lunar Minerva.Dacă doriți să o contactați pe Minerva o găsiți pe blogul ei Astrologie cu Minerva.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Horoscop lunar

To Top