Spiritualitate
Postul Adormirii Maicii Domnului 2020. Ce rugăciune se rostește în prima zi de post
Postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut şi ca Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei, este unul dintre cele mai importante posturi pe care credincioşii trebuie să le ţină de-a lungul anului, timp de două săptămâni. De regulă, Postul Adormirii Maicii Domnului începe în prima zi din luna august, însă, conform regulilor bisericeşti, dacă data de 31 iulie cade miercurea sau vinerea, postul începe cu o zi mai înainte. Așa se întâmplă și în acest an, drept pentru care, postul începe de mâine, vineri, 31 iulie.
Postul Adormirii Maicii Domnului 2020. Ce rugăciune se rostește în prima zi de post
Postul Adormirii Maicii Domnului are o durată de două săptămâni, perioadă în care credincioșii au parte de o curățire atât trupească, cât și sufletească, devin mai buni, se roagă pentru iertarea păcatelor și pentru mântuire.
În această perioadă au loc mai multe sărbători importante, precum Schimbarea la Față (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august), două dintre sărbătorile cinstite de creștinii ortodocși de pretutindeni. Pentru că este vorba de un post aspru, credincioșii îl respectă cum se cuvine și nu se abat de la reguli. Restricţiile alimentare din aceste 14 zile trebuie să fie completate cu multă rugăciune şi multe fapte bune pentru a forma un proces complet. Astfel, creştinii trebuie să-şi înmulţească rugăciunile către Maica Domnului şi să se împărtăşească cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
Una dintre cele mai puternice rugăciuni se rostește chiar în prima zi a postului Adormirii Maicii Domnului. Credincioșii o rostesc, de obicei, stând în genunchi, pentru îndeplinirea dorințelor arzătoare pe care le au și pentru a se apropia și mai mult de Dumnezeu și Sfânta Fecioară Maria. Despre această rugăciune se spune că îndeplinește și cele mai mari cereri.
Rugăciune pentru prima zi de post
„Sfântă Maria, mă îndrept plin de încredere către Tine, cerându-ți ajutor! Cred cu tărie că mă vei asculta în necazul meu și mă vei sprijini când îmi este greu. Spre a-ți arăta recunoștința mea, îți făgăduiesc să fac cunoscută și altora această rugăciune. Te rog, cu umilință, să îmi aduci liniște în tristețea și durerile mele.
În numele negrăitei rugăciuni și bucurii care ți-a cuprins inima când ai oferit adăpost Mântuitorului lumii în casa ta din Betania, te impor, roagă-te pentru mine și familia mea ca să-l păstrăm pe Dumnezeu în inimă astfel încât să ne învrednicim a primi ajutor în nevoile noastre, mai ales în durerea care mă copleșește acum (se spune dorința).
Te impor, Ajutătoarea celor aflați în suferință, înfrânge orice greutăți precum ai înfrânt balaurul care șade la picioarele tale. Amin!”