Connect with us
Augustin Lazăr, criticat de Tudorel Toader. Precizările făcute de Ministrul Justiției

Politic

Augustin Lazăr, criticat de Tudorel Toader. Precizările făcute de Ministrul Justiției

La o zi de la declarațiile Procurorului General, Augustin Lazăr, Ministrul Justiției, Tudorel Toader, i-a oferit un răspuns.

Acesta neagă faptul că declanșarea procedurii de evaluare a procurorului general Augustin Lazăr are ca scop punerea unor presiuni asupra soluționării dosarelor în care sunt anchetate violențele jandarmilor față de cetățeni, la mitingul Diasporei din 10 august.

„Declarația nu reprezintă o replică, nu reprezintă nicio polemică față de unele afirmații, declarații recente din spațiul public. Sunt doar simple precizări.

În acest sens, decizia de declanșare a procedurii de evaluare a procurorului general nu a fost luată exclusiv pe baza unor circumstanțe sau împrejurări recente. Cu ceva timp în urmă spuneam că vine o vreme când fiecare dintre noi trebuie să fie evaluat. Cooperarea normală, personală sau instituțională, este posibilă și necesară în condițiile unor comportamente normale.

În mod rezonabil, nu se susține afirmația potrivit căreia evaluarea procurorului general poate fi considerată o formă de presiune exercitată în legătură cu soluționarea unor dosare care țin de protestul din 10 august, respectiv dosarul Revoluției, care trenează de foarte mult timp.

Permanent, se află și se va afla, spre soluționare dosare cu rezonanță socială. La începutul lui 2017, procurorul general se arăta indignat că nu mai există niciun protocol”, a spus Tudorel Toader.

Citește și: Ministrul Justiției, prima reacție după declarațiile lui Augustin Lazăr: „Voi anunța…”

„Pe 20 martie am primit la MJ protocolul privind organizarea cooperării dintre SRI și Parchetul de pe lângă ÎCCj, pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin, protocol cu caracter secret. Dat fiind acest caracter secret, ca ministru al Justiției nu aveam voie legal să îl fac public, să fac referiri la conținutul acestuia și nu aveam competența să demarez vreo procedură de desecretizare.

Respectivul protocol a fost trimis și la CSM, cei abilitați l-au citit și s-au întrebat de ce a fost trimis, dacă nu este voie să fie desecretizat. Prin urmare, CSM, cu adresă oficială, l-a retrimis la Parchet.

Faptul trimiterii respectivului protocol la MJ și CSM nu absolvă sub nicio formă pe semnatarii acestuia. Dovadă: sensul pe care l-am dat noi la MJ, sensul dat de CSM, faptul că protocolul era datat cu 2 ani în urmă.

Citește și: Procurorul Augustin Lazăr publică corespondența cu Ministrul Justiției și CSM

Aceasta cu atât mai mult cu cât protocolul din 2009 a fost desecretizat în condițiile în care în decembrie 2016 fusese „abrogat”, cu ghilimelele de rigoare.

În partea finală a protocolului se prevede că „la data intrării în vigoare se abrogă protocolul din 2009”. Abrogarea se referă la ieșirea din vigoare a normelor respective. Dacă semnatarii au înțeles să precizeze explicit că protocoalele se abrogă înseamnă că respectivele aveau valențe de acte juridice normative.

Apreciez că reprezintă o profundă sfidare la adresa statului de drept și cetățenilor faptul că în 2018 e desecretizat un protocol din 2009, care fusese „abrogat” în 2016, fără a se face referire la protocolul din 2016. Reafirm că într-un stat de drept, protocolalele au un caracter nedrept.

În martie, printr-o adresă am solicitat oficial Parchetului să ne transmită situația protocoalelor pe care le are încheiate din 2005 până în prezent.

În aprilie, Parchetul a transmis către MJ faptul că în evidențele dânșilor figurează ca fiind încheiate următoarele documente de cooperare instituționale

Se face referire la punctul 2 din respectiva adresă la protocolul din 2009, care a fost clasificat ca fiind strict secret, cu precizarea că unele dintre prevederi și-au încetat efectele prin abrogare, în urma încheierii protocolului din 2016.”, a adăugat ministrul Justiției.

Foto: Hepta.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Politic

To Top