Connect with us
SURPRIZĂ! Unde fac Cristi Borcea și Valentina Pelinel cununia religioasă

Monden

SURPRIZĂ! Unde fac Cristi Borcea și Valentina Pelinel cununia religioasă

Cristi Borcea și Valentina Pelinel au făcut în această săptămână cununia civilă la Primăria Voluntari. Cei doi sunt în culmea fericirii, mai ales că vor deveni părinți pentru a doua oară.

Valentina Pelinel este însărcinată cu gemeni, iar fostul acționar al clubului Dinamo s-a gândit că acesta ar fi cel mai bun moment să își unească destinele cu iubita sa.

Conform, wowbiz.ro, cei doi s-au hotărât asupra locului în care vor face ceremonia religioasă și ceine vor fi nași.

Astfel, Cristi și Valentina ar urma să facă nunta la Budapesta, iar nași le vor fi Marius Vizer și soția acestuia Irina, fosta componentă a trupei ASIA.

Gigi Becali, cel care i-a fost naș lui Borcea la nunta cu Alina Vidican, a refuzat să-l mai cunune pe acesta încă o dată.

„Eram în Grecia, m-a sunat ca să ceară binecuvântare. Păi, eu îți dau binecuvântare, dar nu am treabă. Eu te-am cununat, eu o dată cunun, eu nu cunun de 7 ori. Asta e Sfânta Taină, nu ne jucăm cu asta. Nu mă joc cu asta. Nu fac eu așa ceva.

O dată îți dă Dumenezeu darul, îl primești și îl ții. Arunci darul lui Dumnezeu, nu ai voie. Bine, eu spun la modul general, nu spun despre el. Așa sunt canoanele. Așa spun Sfintele cărți. Și ce spune în cărțile alea, dacă îmi tai capul, eu așa fac. Ce scrie în cărți așa fac.

O să mai aibă gemeni, are 7, deci va avea 9 acum. Să vedem cum o să se descurce cu 9. Asta e important. Cu copiii trebuie să te descurci, să muncești. I-am spus <<bine că ai făcut cu asta trei. Bine, mai fă cu asta cu doi sau trei. Bă, da peste un an sau doi să nu mai faci cu alta, a spus Gigi Becali la Pro X.

Citește și: Cristi Borcea a dezvăluit când a rămas Valentina însărcinată

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

More in Monden

To Top